Voi, profesorii, ne ajutaţi copiii să devină oameni mai buni, mai educaţi şi îi trimiteţi în societate pregătiţi pentru a o onora. Puneţi suflet şi toată energia de care dispuneţi pentru fiecare copil pe care îl aveţi la clase. Emoţiile lor sunt şi ale voastre, vă bucuraţi pentru fiecare succes pe care îl au şi vă întristaţi atunci când unul din ei are o nereuşită.
Meseria de dascăl, de profesor, este o vocaţie, un talent, iar pentru asta trebuie să ocupaţi un loc de cinste în societate. Este o meserie, o cale în viaţă pe care o alegeţi pentru nimic altceva în afară de dragoste pentru copii şi pentru a-i învăţa şi ajuta să dobândească o cultură generală atât de necesară în viitor.
Pentru că ai noştri copii sunt şi ai voştri, pentru că lăsaţi în urmă generaţii de tineri demni, educaţi, pentru toate acestea vă mulţumesc, vă respect şi vă asigur că veţi avea întotdeauna sprijinul meu pentru a vă duce la capăt misiunea nobilă pe care aţi ales-o!
La mulţi ani!
Liviu Marian POP, Ministrul delegat pentru dialog social