Până în data de 26 aprilie 2016, termenul limită prevăzut de lege în acest sens, la Biroul Electoral Județean Maramureș au formulat propuneri de candidaturi pentru Consiliul Județean Maramureș la alegerile locale din data de 5 iunie 2016 următoarele formațiuni politice: Partidul Național Liberal, Alianța Electorală „Coaliția pentru Baia Mare”, Partidul Mișcarea Populară, Partidul Social Democrat, Partidul România Mare, Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Uniunea Ucrainenilor din România, Partidul Alianța Liberalilor și Democraților, Partidul Ecologist Român, Partidul Maramureșenilor, Partidul M10 și Partidul Național Democrat.
Biroul Electoral Județean Maramureș a admis prin hotărâre propunerile de candidați formulate de PNL, PMP, PSD, PRM, UDMR, ALDE, PER, Partidul Maramureșenilor, Partidul M10 și PND.
În privința solicitării Uniunii Ucrainenilor din România, raportat la neîntrunirea condiției vizând numărul minim de susținători prevăzut de lege, lista de candidaturi a fost respinsă.
Solicitarea Alianței Electorale „Coaliția Pentru Baia Mare” a fost admisă în parte.
Precizăm totodată că în data de 4 mai 2016 urmează a se întocmi un proces verbal conținând lista candidaturilor rămase definitive, ce urmează a fi publicat la sediul Biroului Electoral Județean Maramureș și pe site-ul Instituției Prefectului – Județul Maramureș, secțiunea alegeri locale 2016.
Președintele Biroului Electoral Județean Maramureș, judecător Nicolae Stamate Tămășan