Astăzi a fost o zi specială dedicată Dialogului Social. Pentru a arăta cât de important este acest domeniu pentru o naţiune şi pentru a fi mai bine înţeles, am lansat, în cadrul Conferinţei Internaţionale de la Bucureşti, cartea Dialogul Social European, un ghid legislativ în care explicăm modul de aplicare a dialogului social atât în ţările membre Uniunii Europene, cât şi în România.
Alături de mine, de doamna ministru Mariana Câmpeanu, domnul secretar general adjunct al Guvernului, Dan Mihalache, preşedintele AVAS, domnul Marius Lucian Obreja şi vicepreşedintele AVAS, domnul Stan Popa, au participat ambasadori din Portugalia, Spania, Republica Moldova, Ungaria, Polonia, Grecia, Turcia, consilierul ministrului Muncii din Croaţia, Marko Krištof, dar şi prefecţi din toată ţara, reprezentanţi ai Camerelor de Comerţ străine şi nu în ultimul rând, reprezentanţi ai confederaţiilor sindicale şi patronale.
Primul meu eveniment de o asemenea amploare, de când sunt în funcţia de ministru delegat pentru dialog social, s-a dovedit a fi un real succes, participanţii Conferinţei Internaţionale au interacţionat activ în cadrul dezbaterilor, venind cu propuneri şi idei interesante, care ar putea pune bazele unor proiecte de lege spre ajutorul românilor şi implicit economiei ţării.
Sunt încântat că, în doar câteva luni, am transformat dialogul social într-un mecanism necesar şi benefic cetăţenilor români şi sper ca acesta să evolueze şi să se perfecţioneze în viitorul apropiat.
Liviu Marian POP, Ministrul delegat pentru dialog social