COMUNICAT DE PRESĂ Joi, 27 octombrie, la ora 15.00, PSD Maramureș a depus la Biroul Electoral Județean Maramureș listele de candidați pentru Parlamentul României, atât pentru Camera Deputaților, cât și pentru Senat. Dosarele de candidatură au fost acceptate în unanimitate, iar lista social-democraților este compusă în totalitate din maramureșeni, oameni care reprezintă diferite domenii de activitate extrem de importante: sănătate, educație și muncă, economie, transport și finanțe, sport, mediul de afaceri, a arătat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Pentru Senatul României, lista este deschisă pe prima poziție de ec. Sorina Pintea, managerul Spitalului Județean de Urgență ”Dr. Constantin Opriș”, pe locul doi se află profesorul Liviu Marian Pop, senator, locul trei a revenit inginerului Anton Rohian, director, pe locul patru se află inginerul Ioan Mătieș, care deține funcția de primar, în timp ce locul cinci îl ocupă economistului Liliana Moga, director.
La Camera Deputaților lista este deschisă de inginerul Gheorghe Șimon – deputat, urmat de economistul Marius Sorin Ovidiu Bota – senator, de economistul Călin Vasile Andrei Matei – deputat, de profesorul Gheorghe Bogdan Tomoiagă – antreprenor, de medicul Lucia Oșan, inginerul Florin Podină – administrator, de inginerul Marcel Cosma, de economistul Ciprian Daniel Podar – account manager și de inginerul Ileana Pop – consilier parlamentar.
Președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea a declarat că PSD se ține de cuvânt și propune maramureșenilor, pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016, o listă echilibrată, oameni ai locului, maramureșeni cu experiență, femei și tineri. ”Ne ținem de cuvânt. Am încercat să selectăm pentru Parlamentul României oameni care, fiecare pe domeniul lor de competență, să ducă cu ei experiența acumulată în Maramureș. Și fie că vorbim de Sorina Pintea, cel mai bun manager al unui spital de stat din România, de Liviu Marian Pop, un om cu multă experiență în domenii de mare interes pentru maramureșeni cum sunt legislația muncii sau educația, de Gheorghe Șimon sau Bogdan Tomoiagă, oameni care cunosc problemele mediului de afaceri românesc, de Sorin Bota, unul dintre cei mai respectați specialiști ai PSD în transporturi și fiscalitate, despre Călin Matei, un om pentru care problemele sportului nu mai sunt demult secrete, ne referim la profesioniști în care Maramureșul poate să aibă încredere.
Vom încerca, în campania electorală, să vorbim exclusiv despre proiectele și programele de guvernare ale PSD, despre felul în care putem să îmbunătățim cadrul legislativ din România, promovând, astfel, o campanie electorală curată. Sper ca și competitorii noștri electorali să aibă aceleași gânduri în următoarea perioadă. Mult succes candidaților PSD”, a precizat liderul filialei județene a PSD Maramureș, Gabriel Zetea.
Biroul de presă al PSD Maramureș