COMUNICAT DE PRESĂ Luni, 17 iulie 2017, de la ora 10.30, la sediul PNL din București a avut loc cea de-a două ședință a Curții de Onoare și Arbitraj (COA). Cei 24 de membri ai COA s-au întâlnit pentru a dezbate modificările propuse la Statut, cea mai importantă fiind decizia de a nu mai solicita cotizația suplimentară pentru judecarea cauzelor care ajung în atenția Curții de Arbitraj. Această hotărâre a fost prezentată și BEX PNL, care s-a întrunit de la ora 12.00 și a fost aprobată de conducerea centrală.
În cadrul acestei ședințe au fost împărțite, aleatoriu, și cele peste 20 de contestații transmise din teritoriu. În atenția Curții de Onoare și Arbitraj există și contestații ale alegerilor interne care au avut loc la nivelul organizațiilor PNL, dar și nemulțumiri ale unor membri care au pierdut sau li s-a retras calitatea de consilier local/ consilier județean. S-au stabilit complete de trei judecători care vor analiza contestațiile pe fond, urmând ca recursurile să fie judecate de complete formate din cinci judecători.
Cele două solicitări venite din Maramureș, respectiv contestarea alegerilor de la Baia Mare și Sighetu Marmației au fost, de asemenea, repartizate completelor de judecători spre soluționare, urmând a fi trimise citațiile.
Daniela Onița Ivașcu, membru al Curții de Onoare și Arbitraj PNL, cu rang de judecător al Curții și singurul maramureșean care reprezintă PNL în forurile centrale ale partidului a precizat că nu se va implica în judecarea contestațiilor din Maramureș, pentru a fi asigurată imparțialitatea procesului.
„Completele din care fac eu parte judecă contestațiile înregistrate din Vaslui, Sălaj și Bârlad. Am primit cu toții documentele care stau la baza contestațiilor, urmând să intrăm, de acum înainte, pe judecarea cauzelor. După ce vom studia dosarele, fiecare complet va transmite citație părților pentru a se prezenta la termenul stabilit pentru judecarea contestațiilor. Este important faptul că toate dosarele au fost deja repartizate, urmând să oferim, în cel mai scurt timp și primele soluții”, a arătat avocata Daniela Onița-Ivașcu.