Comisia Europeană, prin Reprezentanța în România, lansează o cerere de propuneri pentru a selecta parteneri care să gestioneze un Centru de Informare EUROPE DIRECT în Baia Mare, în perioada 2021-2025.
Misiunea Centrelor EUROPE DIRECT este să întrețină un dialog proactiv și constant cu cetățenii, încurajând participarea acestora la proiectul european. Astfel, aceștia au prilejul de a fi parte a procesului democratic prin care se decide viitorul Uniunii Europene și de a afla informații care îi privesc direct.
Principalele activități ce urmează a fi derulate până în 2025 constau în: informarea și implicarea cetățenilor în evenimente europene, relații cu mass-media și cu multiplicatorii de la nivel local, informarea pe plan local cu privire la subiecte referitoare la UE, promovarea valorilor europene în școli și a unei platforme regionale de rețele.
Pot participa la procesul de selecție autorități publice, organisme private cu misiune de serviciu public, instituții de învățământ sau de formare, organizații non-profit, federații sau asociații ale autorităților locale, parteneri sociali, precum și entități cu alt statut.
Proiectul de gestionare a Centrului EUROPE DIRECT va demara la 1 mai 2021. Grantul are valoarea de 20.267 EUR până la finalul anului 2021, urmând ca pentru perioada 2022-2025 grantul să fie de 30.400 EUR pe an.
Termenul limită de depunere a propunerilor este 15 octombrie 2020, 17:00 ora locală Bruxelles.
Toate informațiile referitoare la condițiile de primire a propunerilor, precum și criteriile de eligibilitate, excludere, selecție și atribuire sunt disponibile pe link-ul:
https://ec.europa.eu/romania/services/contact-points/cerere_propuneri_ED
Pentru orice alte întrebări, solicitanții sunt rugați să trimită un e-mail (indicând la subiectul acestuia referința cererii de propuneri ED-RO-2020) la adresa: COMM-REP-BUH-TENDERS@ec.europa.eu.
Mult succes!