Pensionarii din sistemul public de pensii și din celelalte sisteme proprii de asigurări sociale pot solicita Ministerului Transportului compensarea tichetelor de călătorie în bani, se arată într-o propunere legislativă care marți a primit raport favorabil din partea Comisiei de muncă a Senatului.
Compensarea va fi făcută în cuantum de 50% din valoarea tichetelor, potrivit unui amendament al comisiei. Conform inițiatorului, senatorul PSD Alexandru Cordoș, „pensionarii care din cauza vârstei, sărăciei sau distanței față de centrele mari nu folosesc aceste tichete de călătorie să poată să solicite compensarea lor atunci când le primesc, la începutul anului”.
„Cu aceste tichete se realizează o evaziune fiscală. Pensionarii dau aceste tichete aproape pe nimic. Tichetele au o valoare reală și ele sunt decontate apoi pe parcurs. Propunerea nu necesită niciun efort bugetar, ba chiar s-ar realiza o economie la buget”, a adăugat Cordoș.
Propunerea legislativă va intra în plenul Senatului, ca prima cameră sesizată, pentru dezbatere și vot.
antena3.ro