„Seară de reculegere, schimb de amintiri, în memoria celui ce a fost Andrash – un tânăr băimărean, care a plecat dintre noi prea curând! Un suflet mare, revendicat de mare! Nimic fancy, ceva simplu, din suflet pentru el. Atât! Ne vedem acolo! Am fost, am privit, ne-am amintit! A fost dificil, am ținut cu greu un discurs, dar nu vorbele contează! Am simțit prezența fiecăruia, am simțit că merită să trăim, pentru că avem cu cine și pentru cine! Vă mulțumim tuturor pentru că vă pasă!” scrie Dan Carpov pe facebook.com.
Așa se vedea Andrash într-o scrisoare:
Are chelie, cercei, tatuaje și cicatrici, urmări ale sporturilor extreme. Stereotipul lui e destul de clar! Doar ochii albaștrii ce-i mai trădează sensibilitatea și altruismul (caracteristicile principale care l-au determinat să meargă pe “calea voluntariatului”).
Orfan de-un părinte, orfan și de celălalt, prăpăditul nostru, după liceu, nu face altceva decât să rupă biciclete-n două, să înjure, să consume alcool și să-și verse furia acumulată într-o copilărie nefericită, pe persoane alese la intâmplare.
Multă energie, necanalizată cum trebuie, se transformă în energie negativă, și da, ăsta era el : o explozie necontrolată!
Unii ar spune destinul, alții ar spune coincidența, el zice, așa merg lucrurile!
Dar într-o zi de primăvara când soarele de Mai prăjea figurile albe de pe trotuare și el făcea scheme cu bicicleta înjurând de mama focului, un lucrător de tineret foarte curios să vadă ce se ascunde in spatele comportamentului lui, se angajează cu el într-o conversație. Unele lucruri duc spre altele și hi hi hi și he he he și uite că după o vreme au devenit prieteni. Si lucrătorul de tineret l-a indrumat pe “sălbaticul” nostru în diferite activități de voluntariat la nivel local. Și cum unele lucruri duc spre altele, limbajul de ghetou s-a transformat într-un limbaj plăcut față de societate (datorită socializării și invățăturilor trase din diferite proiecte) și din nou cum unele lucruri duc spre altele, de la nivel local, “grosolanul” nostru s-a plimbat prin România și și-a conturat calitatea de lider, și-a definit stilul de învățare, și-a dus nivelul de comunicare la un nivel la care prietenii lui nu-l mai recunoșteau.
Toate astea fiind doar prologul pentru ce a urmat in viața “bădăranului” nostru.“Necuvinciosul” nostru a prins gustul proiectelor și a decis să urce la un alt nivel, Voluntariatul internațional.
Și cum unele lucruri duc spre altele, dintr-un avion în altul “agitatul” nostru s-a trezit într-o dimineață exact in Alpi, ca voluntar la Jocurile Olimpice de iarnă din Austria. Impactul cultural a fost “nimicitor” pentru el, fiind constrâns să locuiască cu alți 29 de voluntari din multe alte țări în aceeași casă. Și uite-așa după două luni a învățat despre toleranță, diversitate culturală, lucru în echipă, comunicare într-o limbă străina și o tonă de dezvoltare personală.
S-a întors acasă plin de entuziasm și cunoștințe noi și începea el să povesteasca ce-a văzut și ce-a făcut și vedea cum toate acasă au rămas la fel. Prejudecățile persistă, discriminarea persistă și el devine tot mai cizelat și mai tolerant, mai educat și plin de inițiativă.
Și spre fericirea lui ONG-urile din oraș îl susțineau și datorită lor a ajuns și-n America de Sud, în Brazilia, unde fostul nostru “bătăuș” a avut parte de experiența vieții lui în cadrul unui proiect care avea ca scop educarea prin metode non-formale a tinerilor din triburi.
Micul nostru “Ghandi” a rămas la fel de tatuat, la fel de energic și la fel de sălbatic. Doar că acum vorbește trei limbi străine, are prieteni in toata lumea, nu aruncă-n stânga și-n dreapta cu prejudecăți, respectă orice ființă de pe planetă pentru ceea ce este și tocmai a depășit limita caracterelor admise.
Vă mulțumesc pentru atenție, Andrei Bălan – Andrash!
