COMBATEREA EVAZIUNII FISCALE Poliţiştii specializaţi în investigarea criminalităţii economice au continuat activităţile pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale.
Acţiunea organizată miercuri, 7 martie, a avut ca scop verificarea corectitudinii înregistrărilor pe aparatele electronice de marcat fiscale, verificarea provenienţei mărfurilor, depistarea produselor contrafăcute.
Astfel, într-o singură zi s-au efectuat controale la 21 societăţi comerciale şi persoane fizice care au ca obiect de activitate comercializarea de produse alimentare şi nealimentare.
În urma verificărilor efectuate au fost constatate nereguli pentru care au fost aplicate şase sancţiuni contravenţionale, în valoare de 7.000 de lei.
De asemenea, au fost confiscate obiecte vestimentare şi produse alimentare a căror valoare a fost estimată la 1.000 lei, iar de la una dintre unităţile economice verificate a fost ridicată suma de 995 lei.
Şi poliţiştii din Tăuţii Măgherăuş au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în domeniul produselor accizabile.
În urma verificărilor efectuate la sediile mai multor societăţi comerciale, poliţiştii au aplicat o sancţiune contravenţională la Legea 12/1990 şi au dispus măsura complementară a confiscării unor produse alimentare şi nealimentare, în valoare de 30.000 de lei.
Informaţii furnizate de IPJ Maramureş
citeşte şi POLIŢIA LOCALĂ BAIA MARE ÎN ACŢIUNE – Evacuări și curățenie în zona Gării CFR