COLIZIUNE FRONTALĂ Un român beat pierde controlul mașinii sale și se izbește frontal de o mașină condusă de un italian de 60 de ani, ucigându-l.
S-a întâmplat pe 20 septembrie seara la Salerno – Italia, scrie Gazeta Românească.
Potrivit reconstituirii Poliției Municipale din Battipaglia, românul Emilian Jgheban, de 32 de ani, care era la volanul unui Opel Insigna, în care se mai afla un conațional de-al său, s-a ciocnit cu un Fiat Punto condus de italian, care a murit la scurt timp.
Rănit a fost și fiul acestuia, care se afla în maşină alături de tatăl său. Acesta a fost internat la Spitalul S. Maria della Speranza din Battipaglia.
Jgheban a fost supus testului de alcoolemie și a rezultat că se urcase la volan în stare de ebrietate.