Sâmbătă, 5 decembrie, biserica ”Sfinții Mihail și Gavril” a fost, pentru a doua oară, gazda unui concert de colinde.
Anul trecut, la prima ediție, primarul orașului Șomcuta Mare, Florin Talpoș, spunea că este pentru prima dată când se organizează un astfel de concert în afara orașului pe care-l conduce, fiind ales satul Vălenii Șomcutei. Acum primarul a catalogat organizarea celei de-a doua ediții drept ”un act de normalitate”, precizând că ar trebui să fie mult mai multe acțiuni de acest gen în biserică.
Organizatorii (Primăria și Consiliul Local Șomcuta Mare și Parohia Ortodoxă ”Sfinții Mihail și Gavril”) au primit aplauze din partea spectatorilor după ce prezentatorul Ioan Buda Țețu a arătat că ”românii sunt foarte pricepuți la îngropat acțiuni culturale”, dând ca exemplu festivalul ”Hoarea Petreușilor”, care a avut o singură ediție, în anul în care a murit Ion Petreuș. ”Așa că merită aplauze cei care au avut ideea acestui concert de colinde și au pus-o în practică, anul trecut. Iar aplauzele trebuie să fie și mai puternice pentru că nu au lăsat acțiunea să moară”, a precizat prezentatorul concertului.
După cum este tradiția, primii care au colindat au fost cei mici, ceata de colindători de la Clubul Copiilor Șomcuta Mare (condus de profesorul Ionel Coteț) punând în scenă un obicei de colind din Chioar. Apoi au urcat pe scenă membrii Corului bărbătesc Vălenii Șomcutei, condus de Răzvan Pașca. Au fost răsplătiți cu aplauze, la fel ca și toate corurile prezente (”Buciumenii Chioarului” din Buciumi (dirijor Gabriela Ion), ”Lumină lină”, din Baia Sprie (dirijor Eugen Indre), ”Euphonia”, din Tămaia (dirijor Cosmin Lauran), ”Glasul Chioarului”, din Șomcuta Mare (dirijor Iustin Podăreanu).
Demn de remarcat este faptul că unele dintre coruri au fost înființate cu peste 100 de ani în urmă, menținerea lor în activitate fiind remarcată de Constantin Râpă, profesor la Academia de Muzică ”Gheorghe Dima”, din Cluj Napoca. El a precizat că a condus vreme de 45 de ani corul Antifonia dar acesta a dispărut în urmă cu câțiva ani. Fostul dirijor al corului clujean a subliniat că biserica are un rol foarte mare în relansarea activității corale, fiind completat de protopopul de Chioar, Nicolae Petruș, care a arătat că este o legătură strânsă între cultură și credință.
Ca un semn că tradiția va continua, în corurile prezente la festival sunt mulți tineri. Mai mult, dirijoarea corului ”Buciumenii Chioarului” a înmânat bagheta lui Gelu Hotea, elev în primul an la Seminarul Teologic ”Sfântul Iosif Mărturisitorul” Baia Mare, care a arătat că știe să conducă o formație corală.
Spectacolul s-a încheiat cu o colindă interpretată de toți cei prezenți, toată lumea cântând ”O, ce veste minunată”.
După cum este obiceiul, colindătorii au fost răsplătiți de către gazde așa cum se cuvine. Ei nu au fost invitați în casă de către preotul paroh Florin Lupșe ci la Căminul cultural, iar concertul de colinde a continuat într-o atmosferă intimă, unde emoțiile au lipsit.
ActualMM