Un avocat din Cluj şi un IT-ist din Bistriţa au ajuns „vedete” pe internet după ce au fost filmaţi interpretând colindul „Vin colindătorii”. Versurile şi vocile tinerilor i-au impresionat pe internauţi. „Piele de găină”, a exclamat una dintre cele 50.000 de persoane care au văzut filmarea. Evenimentul s-a petrecut la Mănăstirea Dumbrava, în ajun de Moş Nicolae.
Peste 50.000 de vizualizări a avut filmarea care i-a avut protagonişti pe Călin Merca, avocat din Cluj, şi pe Emil Floare, IT-ist şi teolog din Bistriţa. Cei doi tineri sunt absolvenţi de Teologie. Versurile cunoscutului colind „Vin colindătorii”, făcut celebru de Tudor Gheorghe, şi vocile celor doi bărbaţi i-au impresionat pe internauţi.
Vin colindătorii, cum veneau odată. Leru-i Ler.
Să colinde-n seara asta minunată. Leru-i Ler.
Dar li-i gura arsă și li-s ochii-n lacrimi. Leru-i Ler.
Prea degeaba sânge, prea degeaba patimi. Leru-i Ler.
Gazdelor creștine să-i primiți în casă. Leru-i Ler.
Și cum se cuvine să-i poftiți la masă. Leru-i Ler.
Îi trimite Sfântul să ne-ncerce mila. Leru-i Ler.
Domnii mari de astăzi să-și deschidă vila. Leru-i Ler.
Șovaielinic pasul, mâinile plăpânde. Leru-i Ler.
Tremurat li-i glasul, nu știu sa colinde. Leru-i Ler
Daca stau la poartă și nu zic nimica. Leru-i Ler
Domnilor de astazi să v-apuce frica! Leru-i Ler.
Mută-i întrebarea, ce răsună afară. Leru-i Ler.
Am murit degeaba, ce-aţi făcut din ţară. Leru-i ler.
Tot în frig şi foame, tot cu mîini întinse. Leru-i Ler.
Pe la porţi străine, ce ne stau închise. Leru-i Ler.
Vin colindătorii, cum veneau odată. Leru-i Ler.
Să colinde în seara asta minunată. Leru-i Ler.
Dar li-i gura arsă și li-s ochii-n lacrimi. Leru-i Ler.
Prea degeaba sânge, Prea degeaba patimi. Leru-i ler.