Acasăsinucidere maramuresCOLABORARE TRANSFRONTALIERA - Politisti romani in misiune pe litoralul bulgaresc si...

COLABORARE TRANSFRONTALIERA – Politisti romani in misiune pe litoralul bulgaresc si politisti bulgari pe litoralul romanesc.Totul pentru siguranta turistilor !!!

spot_img

DISTRIBUIȚI

 

Începând 1 iulie a.c., poliţiştii români desfăşoară activităţi comune de ordine şi siguranţă publică, alături de poliţiştii bulgari, pe litoralul bulgăresc, în staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur, intervenind în sute de situaţii în sprijinul turiştilor români aflaţi în concediu pe litoralul bulgăresc al Mării Negre. De asemenea, începând cu 12 august a.c., doi poliţişti bulgari desfăşoară activităţi similare comune cu poliţiştii români, în staţiunile turistice de pe litoralul românesc. În timpul activităţilor desfăşurate de la începutul misiunii până în prezent, poliţiştii români detaşaţi în Bulgaria au consiliat 689 turişti români, în special cu privire la informaţii referitoare la identificarea unor spaţii de cazare sau în legătură cu prevederile legislative din ţara gazdă şi au asistat 183 turişti români implicaţi în evenimente ca autori sau victime ale unor infracţiuni, facilitând comunicarea între autorităţile bulgăreşti şi turiştii români.
De asemenea, au participat alături de poliţiştii bulgari la 371 intervenţii la evenimente, cele mai multe vizând aplanarea unor stări conflictuale, ridicarea de autovehicule parcate ilegal, precum şi la solicitările făcute în urma operaţiunilor de schimb valutar, datorită neconcordanţelor existente între cursul afişat şi cel practicat.
Poliţiştii români au continuat deplasările la recepţiile hotelurilor din cele două staţiuni, împreună cu colegii bulgari, pentru a-i informa pe administratorii acestora despre prezenţa lor şi scopul misiunii pe care o desfăşoară, arătându-şi disponibilitatea de colaborare pentru situaţiile în care sunt implicaţi cetăţeni români.
În urma modificărilor cadrului legislativ bulgăresc pe linie rutieră, de la 1 august a.c., poliţiştii români aflaţi în Bulgaria au îndrumat conducătorii auto români să respecte legislaţia bulgărească, evitând astfel comiterea unor abateri rutiere care au drept conseciţă sancţiuni pecuniare ridicate.
De asemenea, echipele mixte formate din poliţişti români şi bulgari au efectuat controale în trafic privind autovehiculele înmatriculate în Bulgaria care circulă pe teritoriul românesc. Astfel, de la începutul misiunii, oamenii legii au “periat” zona de sud a judeţului Constanţa, verificând aproximativ 900 de autovehicule.

Cu titlu exemplificativ:
La data de 1 iulie a.c., poliţiştii români au intervenit în găsirea unui minor român care se pierduse într-o staţiune, iar din cauza barierei de limbaj între părinţii copilului şi poliţia bulgară, aceştia din urmă nu reuşeau să stabilească semnalmentele copilului. Copilul a fost găsit şi predat familiei.
La data de 9 iulie a.c.,poliţiştii români din Nisipurile de Aur au fost solicitaţi să acorde sprijin la soluţionarea unui eveniment în care a fost implicat un cetăţean roman care a comis acte de huliganism în staţiune. Cetăţeanul român a fost reţinut şi prezentat instanţei pentru a lua măsurile legale.
La data de 4 iulie a.c., în jurul orei 05.00, în timpul activităţilor de patrulare în staţiunea Albena, patrula mixtă a identificat un autoturism înmatriculat în România cu geamurile deschise şi butucul rupt. Poliţiştii români au acordat sprijin colegilor bulgari în relaţionarea cu proprietarul autoturismului.
S-a acordat sprijin la două persoane de naţionalitate română care au fost victime ale furtului genţilor în care se aflau bunuri personale (telefoane mobile, documente).

Informaţii de background:
În perioada 1 iulie – 31 august 2012, 12 poliţişti români desfăşoară activităţi comune de ordine şi siguranţă publică, alături de poliţişti bulgari, pe litoralul bulgăresc în staţiunile Albena şi Nisipurile de Aur, iar poliţişti bulgari desfăşoară activităţi comune alături de poliţişti români pe litoralul românesc în zona de sud.
La data de 28 iunie 2010, la Giurgiu, şeful Poliţiei Române, chestor principal de poliţie Petre TOBĂ şi secretarul general al Ministerului de Interne al Republicii Bulgaria, comisar-şef Kalin GEORGIEV au semnat „Regulile privind realizarea controalelor rutiere comune în zona de frontieră precum şi a misiunilor de patrulare comune a autorităţilor competente din România şi Republica Bulgaria în vederea asigurării ordinii şi liniştii publice”.
În baza acordului, poliţişti din cele două state acţionează în patrule comune în scopul asigurării ordinii şi liniştii publice, pe perioada sezonului turistic (atât vara, cât şi iarna) în zonele în care se deplasează turişti români şi bulgari. De asemenea, cooperează şi acordă asistenţă în cadrul activităţilor specifice, relaţionând îndeosebi cu cetăţeni ai propriului stat.Este al treilea an în care se organizează asemenea misiuni, activităţile anterioare bucurându-se de apreciere din partea turiştilor români care au avut astfel posibilitatea de a se adresa direct poliţiştilor români pentru soluţionarea unor probleme, deşi se aflau pe teritoriul altui stat.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA