AcasăAdministrațieCOLABORARE PENTRU VIITOR - CJ Maramureș va susține organizarea celei de-a doua...

COLABORARE PENTRU VIITOR – CJ Maramureș va susține organizarea celei de-a doua ediții a taberei internaționale de handbal

spot_img

DISTRIBUIȚI

COLABORARE În cursul zilei de luni, 10 iulie 2017, președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea a avut o întâlnire cu Valentin Ghionea, organizatorul primei tabere internaționale de handbal, în vederea unei viitoare colaborări în ceea ce privește organizarea celei de-a II-a ediții a Ghionea Valentin’s International Handball Camp.

Prima ediţie s-a desfășurat în Baia Mare, în perioada 3-9 iulie 2017 și a atras un număr de 85 de băieți din toată țara, cu vârsta cuprinsă între 10 și 18 ani.

Tinerii au avut parte de o săptămână de antrenamente, dar și diverse activități de relaxare, alături de mari personalități ale handbalului internațional.

Nume mari ca Nikola Eklemovic, Kamil Syprzak și Rareș Fortuneanu au antrenat juniorii, dar au împărtășit și anumite experiențe din cariera sportivă.

Acestora li s-au alăturat și jucătorii români: Sadoveac Marius, Irimuș Adrian, Pop Răzvan, Dan Racotea, Csepreghi Alexandru și Huta Mihai, dar și antrenorii Adi Petrea și Petru Pop.

„Dorim să arătăm copiilor un altfel de handbal, unul care se joacă la nivel înalt și pe care nu toate cluburile din România au posibilitatea să îl arate.

Am dorit să asigurăm cele mai bune condiții pentru acești copii, deoarece trebuie să vadă și ei cum fac unele echipe de nivel înalt să ajungă la performanță.

Ne bucurăm că acest eveniment s-a întâmplat în Baia Mare, unde lumea a fost extrem de primitoare.

Ne pregătim pentru organizarea următoarei ediții în care sperăm să primim și sprijinul Consiliului Județean Maramureș. Ne dorim ca la anul organizarea să fie mult mai amplă, deoarece știm că întotdeauna este loc de mai bine”, a precizat Valentin Ghionea, jucător al Echipei Naționale de Handbal, inițiatorul proiectului.

Gabriel Zetea s-a arătat deschis în ceea ce privește susținerea acestor tipuri de activități sportive menite să deschidă apetitul tinerilor pentru sport.

„Succesul de care s-a bucurat prima tabără internațională de handbal ne obligă, pentru anul viitor, la susținerea publică a unei a II-a ediții.

Personalități ca Valentin Ghionea și Nikola Eklemovic, oameni care au contribuit decisiv la promovarea handbalului băimărean în ultimii 2 ani, sunt garanții ale succesului.

O să prezint în lunile viitoare un proiect pentru susținerea unui parteneriat privind finanțarea în anii următori a unor evenimente similare, pentru a oferi copiilor noștri șansa de a lucra cu un model adevărat, sportivi de succes internațional. Handbalul băimărean are nevoie de continuitate, dar și de o construcție, începând de la bază, de la copii și juniori”, a apreciat Gabriel Zetea.

Biroul de presă al Consiliului Județean Maramureș

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA