COINCIDENȚĂ? Eugen Teodorovici, în calitate de consilier al premierului, a dorit să aducă pe masa guvernului subiectul impozitării veniturilor Bisericii. Declaraţia sa a avut parte însă de o replică tranşantă din partea liderului PSD. Liviu Dragnea spune că nu susţine această propunere şi că ideea nu a fost discutată în coaliţia de guvernare.
Eugen Teodorovici spunea că va aduce în discuţie în guvern problema impozitării veniturilor bisericilor, dar că se se va consulta cu reprezentanții Patriarhiei pentru a găsi o formulă convenabilă. Întrebat despre această iniţiativă, președintele PSD, Liviu Dragnea, a spus apăsat că actuala coaliție de guvernare nu ia în calcul așa ceva, potrivit Știri.TVR.ro.
„Eu zic, totuși, să mai încercăm să păstrăm niște instituții în România, cel puțin să le ajutăm să existe. Nu susțin această variantă. (…) Dar e o formulă discutată în coaliție? Nu. Eu știu că nu s-a discutat și nu vreau să discut despre ea”, a declarat președintele PSD, Liviu Dragnea.
Chiar şi aşa, ideea consilierului Teodorovici nu a rămas fără replică din partea Patriarhiei.
„Este un fals total pentru că vă spun răspicat și lucrurile pot fi verificate oricând. Biserica Ortodoxă Română, ca și celelalte culte, din câte știu eu, plătește impozite (…) Ce nu este impozitat, ca în toate țările din Europa și în România, ca la toate cultele religioase, este așa-zisul venit pe care Biserica îl obține din vânzarea exclusivă a obiectelor de cult – lumânări, tămâie, icoane, cruciulițe”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriariei Române.
Unul dintre puţinele studii recente referitoare la banii Bisericii a fost făcut de Departamentul de Analize Economice al Fundației Universitare a Mării Negre. Anul trecut, acesta estima averea BOR la 5,5 miliarde de dolari şi venituri anuale raportate la ANAF la 100 de milioane de dolari.
„Cultele sunt impozitate ca toate celelalte organizații ale societății civile – partide, sindicate, universități, ONG-uri. Cultele (…) primesc anumite facilități fiscale ca o consecință a aportului lor la binele comun al societății”, a declarat Victor Opaschi, secretar de stat pentru culte.
În România, sunt recunoscute oficial 18 culte. Acestea beneficiază de sprijin financiar din partea statului pentru plata salariilor, și pentru construcția și reparația lăcașelor de cult.
Sursă info și foto.