COD GALBEN. ANMH a emis o avertizare meteorologică Cod Galben de ploi pentru Maramureş. Marţi, 5 iulie, în intervalul 18.15 – 19.00 sunt prognozate ploi însemnate cantitativ în zona localităţii Poienile de sub Munte.
Potrivit avertizării, sunt prognozate precipitaţii care vor depăşi izolat 25 de litri pe metrul pătrat, grindină de mici dimensiuni, descărcări electrice şi intensificări ale vântului.
SEMNIFICAȚIA CULORILOR ÎN CAZUL AVERTIZĂRILOR
A. Avertizări meteo
COD ROȘU – sunt prognozate fenomene meteorologice de intensitate foarte mare (vânt, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, caniculă, ger). Exista risc de viituri majore.
COD PORTOCALIU – sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase de intensitate mare (vânt, ploi abundente, descărcări electrice, grindină, caniculă, ger). Există risc de viituri pe râurile mici.
COD GALBEN – fenomenele meteorologice prognozate (averse, descărcări electrice, intensificări de vânt, temperaturi ridicate) sunt obișnuite pentru zona respectivă, dar temporar pot deveni periculoase pentru anumite activități. Există risc de creșteri de debite și niveluri.
COD VERDE – nu sunt prognozate fenomene meteorologice periculoase.
B. Avertizări hidro
COD GALBEN – risc de viituri sau creșteri rapide ale nivelului apei, neconducând la pagube semnificative, dar necesită o vigilență sporită în cazurile de activități sezoniere și/sau expuse la inundații. Depășire COTE DE ATENȚIE.
COD PORTOCALIU – risc de viituri generatoare de revărsări importante susceptibile de a avea impact semnificativ asupra vieții colectivităților și siguranței bunurilor și persoanelor. Depășire COTE DE INUNDAȚIE.
COD ROȘU – risc de viituri majore. Amenințare directă și generalizată asupra siguranței persoanelor și bunurilor. Depășire COTE DE PERICOL.