Acasăsinucidere maramuresCOBAI UMAN - Un om de ştiinţă şi-a injectat bacteria „vieţii veşnice”

COBAI UMAN – Un om de ştiinţă şi-a injectat bacteria „vieţii veşnice”

spot_img

DISTRIBUIȚI

Cercetătorii ruşi au descoperit o bacterie care a supravieţuit 3,5 milioane de ani în permafrostul din Siberia. Această bacterie ar putea fi cheia longevităţii oamenilor.

Oamenii de știință au testat bacteria pe şoareci, celule sangvine umane şi musculiţe de oţet şi cereale. Omul de ştiinţă rus Anatoli Brouchkov, de la Universitatea de Stat din Moscova, a decis să fie primul cobai uman, după ce s-a injectat cu ea.

Anatoli Brouchkov afirmă că bacteria, numită Bacillus F, pare să fi avut un efect benefic asupra lui, relatează telegraph.co.uk.

„Nu este un experiment ştiinţific, aşa că nu pot descrie profesional efectele. Pentru mine este clar că nu am mai făcut gripă de doi ani. Probabil că sunt şi nişte efecte secundare, dar ar trebui să existe unele echipamente medicale speciale pentru a le localiza. Desigur, astfel de experimente trebuie efectuate în clinică, cu echipament special şi cu realizarea unor statistici. Apoi putem vorbi în mod clar de toate efectele”, a opinat cercetătorul.

antena3.ro

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA