spot_img
spot_img
AcasăAdministrațieCLARIFICĂRI DESPRE SITUAȚIA DESZĂPEZIRII PE DJ182B, BAIA MARE - COAȘ | "Din...

CLARIFICĂRI DESPRE SITUAȚIA DESZĂPEZIRII PE DJ182B, BAIA MARE – COAȘ | „Din păcate pe tronsonul aflat în responsabilitatea Opentrans, de două zile nu s-a intervenit deloc. În mod normal, nu avem voie să intervenim pe un drum aflat în reabilitare, unde responsabilitatea aparține exclusiv executantului. Dar siguranța oamenilor este mai importantă decât orice procedură. De aceea, am decis să cer colegilor de la Drumuri și Poduri Maramureș să intre și să facă deszăpezirea, chiar dacă nu aveau utilaje alocate pentru această zonă și chiar dacă oamenii sunt epuizați, fiind de peste o săptămână zi și noapte pe traseu” – Gabriel Zetea

DISTRIBUIȚI

„Siguranța oamenilor nu e negociabilă. Când e vorba de drumuri și vieți, intervenim. Dragi maramureșeni, vreau să lămuresc o situație care a creat nemulțumire justificată și îngrijorare pentru siguranța oamenilor”, consideră Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș.

 

În cazul tronsonului DJ 182B, de la ieșirea din Baia Mare până la intersecția cu Coaș, acesta este predat spre reabilitare firmei OPENTRANS, care este responsabilă inclusiv de deszăpezire pe durata contractului. De la Coaș spre Remetea Chioarului și până la Șomcuta Mare, deszăpezirea este asigurată de Societatea Drumuri și Poduri Maramureș, aflată în subordinea Consiliul Județean Maramureș, arată șeful administrației județene.

 

„Din păcate, pe tronsonul aflat în responsabilitatea OPENTRANS, de două zile nu s-a intervenit deloc. Drumul a devenit nu doar acoperit de zăpadă, ci foarte periculos, înghețat, iar sesizările primite de la maramureșeni au fost tot mai numeroase.

 

În mod normal, nu avem voie să intervenim pe un drum aflat în reabilitare, unde responsabilitatea aparține exclusiv executantului. Dar siguranța oamenilor este mai importantă decât orice procedură.

 

De aceea, am decis să cer colegilor de la Drumuri și Poduri Maramureș să intre pe acest tronson și să facă deszăpezirea, chiar dacă nu aveau utilaje alocate pentru această zonă și chiar dacă oamenii sunt epuizați, fiind de peste o săptămână zi și noapte pe traseu”, a declarat Gabriel Zetea.

 

În ceea ce privește firma care nu și-a respectat obligațiile contractuale:

 

„Vor exista penalizări, așa cum prevede legea.

Le mulțumesc angajaților de la Drumuri și Poduri Maramureș pentru profesionalism, efort și responsabilitate. Mulțumesc și maramureșenilor care înțeleg că facem tot ce este omenește posibil și uneori chiar mai mult, pentru a rezolva fiecare situație, chiar și atunci când nu depinde direct de noi.

Siguranța oamenilor rămâne prioritatea mea”, declară președintele Consiliului Județean Maramureș.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.






TE-AR MAI PUTEA INTERESA