CINSTIREA DREPTULUI Biserica îl cinsteşte pe Sfântul Ioan Botezătorul, în cursul anului bisericesc, în zilele de 23 septembrie – Zămislirea Sfântului Ioan, 7 ianuarie – Soborul Sfântului Ioan, 24 iunie – Naşterea Sfântului Ioan şi 29 august – Tăierea capului Sfântului Ioan Botezătorul.

Este cunoscut în mod special pentru sfinţenia vieţii lui, pentru severitatea ascezei şi râvna înflăcărată după dreptate şi după cele cereşti. A fost denumit de imnologii Bisericii „înger în trup” sau „înger omenesc”.

Ziua de astăzi este o zi de post şi pocăinţă în care Biserica ne îndeamnă să postim pen­­tru a nu ne asemăna cu Irod Antipa, care din cauza ospăţului fără măsură a cerut ca Salomeea să-i danseze şi drept răsplată i-a oferit capul Sfântului Ioan Botezătorul, şi să ne asemănăm cu viaţa înfrânată de postitor desăvârşit a Sfântului Ioan.

Cinstirea Sfântului Ioan Botezătorul la 29 august încheie şirul sărbătorilor din cursul anului bisericesc, care începe la 1 septembrie şi se încheie la 31 august. Această cinstire a Sfântului Ioan se încadrează în tematica eshatologică a sărbătorilor din ultima lună a anului bisericesc: Schimbarea la Faţă – 6 august şi Adormirea Maicii Domnului – 15 august. Despre aceste sărbători din luna august Preafericitul Părinte Patriarh Daniel arăta că ele definesc această ultimă lună din anul bisericesc ca „luna evenimentelor ultime (eshatologice) legate de a doua venire, cea întru slavă, a Mântuitorului Iisus Hristos, Judecătorul viilor şi al morţilor, când Maica Domnului, stând de-a dreap­­ta Mântuitorului, mijloceşte cu rugăciunile ei milostive pentru mântuirea lumii, iar Sfântul Ioan Botezătorul, stând de-a stânga Mântuitorului, se roagă pentru cei ce s-au pocăit, dar n-au mai trăit pe pământ ca să arate faptele sau roadele pocăinţei lor, aşa cum se vede în icoana Deisis (a Judecăţii de Apoi), sau pe catapeteasma Sfântului Altar”. Din această explicație teologică înţelegem importanţa Sfântului Ioan Botezătorul pentru lumea creştină şi de ce poporul dreptmăritor îl cinsteşte cu atâta dragoste.

Despre Sfântul Ioan Botezătorul fiecare creştin ştie mai ales naşterea lui minunată, Botezul Domnului şi sfârşitul său pildă a martiriului de mai târziu. Persoana lui este menţionată în toate cele patru Evanghelii şi în scrierile istoricului iudeu din secolul I, Iosif Flavius (Antichităţi iudaice 18, 5, 1-3).

Sfântul Ioan Botezătorul s-a născut în cetatea Orini, în familia preotului Zaharia. Elisabeta, mama sa, era descendentă a seminţiei lui Aaron. Naşterea Prorocului Ioan s-a petrecut cu şase luni îna­intea Naşterii lui Iisus. Naşterea sa a fost vestită de către îngerul Gavriil lui Zaharia, în timp ce acesta slujea la Templu. Pentru că nu a dat crezare celor vestite de îngerul Gavriil, Zaharia a rămas mut până la punerea numelui fiului său.

Aproximativ în anul 29 d.Hr., în vremea domniei împăratului Tiberiu (14-37 d.Hr.), Ioan s-a dus, la porunca lui Dumnezeu, în părţile Iordanului și a început să propovăduiască, chemând oamenii la pocăință și vestind apropiata venire a lui Mesia (Matei 3, 2). Pe cei care veneau la el în număr din ce în ce mai mare, atrași de viața sa sfântă și de puterea cuvintelor sale, îi boteza în apa Iordanului, în semn de curățire a păcatelor și de lepădare de ele și spre a-i pregăti pentru venirea Mântuitorului (Luca 3, 1-28). Aici la Iordan Îl botează pe Domnul nostru Iisus Hristos şi este martorul descoperirii Sfintei Treimi.

Ioan Îl recunoaște drept Mesia – „Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatele lumii” – și mărtu­r­i­sește că el ar fi avut mai degrabă nevoie să fie botezat de Iisus, iar nu invers, pentru că Iisus nu avea nevoie de pocăință. Primește însă cu smerenie să Îl boteze pe Domnul la cererea Acestuia, moment în care vede cerurile deschizându-se și aude mărturia dumnezeiască: „Tu ești Fiul Meu Cel iubit, întru Tine am binevoit”, și pe Duhul Sfânt în chip de porumbel pogorându-Se deasupra lui Iisus (Matei 3, 13-17).

Din Evanghelia după Marcu, aflăm că Sfântul Ioan Botezătorul era îmbrăcat în haină din păr de cămilă, încins cu o curea de piele şi se hrănea cu lăcuste şi miere sălbatică. Cămila poate simboliza atât curăţia, cât şi necurăţia. Dacă în Vechiul Testament putea fi privită ca un animal curat pentru că era rumegător, cămila putea fi văzută şi ca necurată, dacă ţinem seama că avea copita despicată. Dacă rămânem la prima semnificaţie, cea de animal curat, cămila simbolizează poporul ales, în timp ce necurăţia prefigura neamurile păgâne.

Faptul că Ioan purta o haină din păr de cămilă simbolizează chemarea evreilor şi a păgânilor la Hristos. Cureaua, provenită de la un animal mort, semnifica prin încingerea cu ea omorârea patimilor. Cât priveşte hrana sa, trebuie să ştim că albinele şi lăcustele erau considerate a fi curate în Vechiul Testament, semn că Ioan se hrănea doar cu cele plăcute Domnului.

În lupta sa pentru trezirea sufletelor, Sfântul Ioan Botezătorul nu putea să nu se întâlnească şi cu păcatul cel mai scandalos din ţara sa. Regele Irod Antipa († 39) îşi izgonise legiuita soţie şi trăia acum cu Irodiada, soţia fratelui său Irod Filip. Ioan îl mustra pe Irod Antipa, zicându-i: „Nu-ţi este îngăduit să ţii pe femeia fratelui tău” (Marcu 6, 18). Irodiada a obţinut de la Irod arestarea Sfântului Ioan şi întemniţarea lui în cetăţuia Maherus, dincolo de Iordan. Când Irod Antipa şi-a serbat ziua dând un ospăţ, fata Irodiadei a dansat, plăcându-le mult lui Irod şi oaspeţilor lui. Regele a zis: „Cere-mi orice vrei, şi-ţi voi da”, adăugând cu jurământ: „Orice-mi vei cere, îţi voi da, până la jumătate din împărăţia mea”. Fata a ieşit afară şi a întrebat-o pe mama ei ce să ceară, iar Irodiada i-a spus să ceară capul Sfântului Ioan Botezătorul. Irod Antipa s-a întristat, dar din pricina jurământului şi de ochii celor care erau împreună cu el la masă a poruncit să fie tăiat capul Sfântului Ioan.

Tradiţia spune că soldaţii au tăiat capul Botezătorului pe când acesta se ruga. Multă vreme Cinstitul cap al Sfântului Ioan a fost îngropat de Irodiada într-un loc ascuns, în castelul din Maherus, unde se săvârşise uciderea. Ştia de aceasta şi Ioana, femeia dregătorului lui Irod Antipa, care era ucenica în ascuns a Domnului Hristos.

După tradiţie, Ioana a luat de acolo capul Sfântului Ioan şi l-a îngropat la Ierusalim, în Muntele Eleonului, într-un vas de lut. S-a păstrat ştirea între creştini, iar aceasta e socotită prima aflare a sfântului cap. A stat acolo până în vremea binecredincioşilor Împăraţi Constantin şi Elena, când Cinstitul cap a ajuns la Emesa, la un olar, purtat de doi călugări. O vreme capul a stat acolo, în mâinile credincioşilor, până în anul 453, când Episcopul Uranie al Emesei l-a aşezat în biserica cetăţii, unde făcea numeroase minuni. Aceasta este socotită a doua aflare.

După mulţi ani, Cinstitul cap a fost dus în locul numit Evdomon, în Constantinopol, iar pe vremea luptei împotriva sfintelor icoane a fost dus la Comane, în hotarul Imperiului Bizantin cu Armenia, şi îngropat acolo. A fost adus din nou, în 860, în Constantinopol, pe vremea împăratului Mihail al III-lea, de către Sfântul Ignatie, Patriarhul Constantinopolului. Aceas­ta este cea de-a treia şi cea din urmă aflare a Cinstitului cap.

Ciprian Apetrei, preot