Producătorul de minereu de fier African Minerals, controlat de milionarul român Frank Timiş, maramureșean din Borșa, a anunţat vineri că va numi administratori speciali pentru companie după ce nu a reuşit să-şi achite datoriile către creditorul şi partenerul său în proiectul minier Tonkolili, chinezii de la Shandong Iron and Steel Group, transmite Reuters.
După ce a preluat de la bănci o parte din datoriile African Minerals şi a cerut rambursarea imediată a împrumutului, Shandong, care deţinea 25% din proiectul Tonkolili, a preluat controlul asupra companiilor care deţin proiectul minier.
„…Consiliul director a ajuns la concluzia că nu există nicio perspectivă rezonabilă de a fi capabil să ajungă la o soluţie prin negociere cu Shandong. Compania încearcă să identifice un practician în insolvenţă adecvat pentru a reprezenta şi proteja interesele creditorilor şi acţionarilor“, a anunţat într-o declaraţie African Minerals.
Şi London Mining, o companie care deţine mina Marampa de lângă Tonkolili, a intrat în faliment anul trecut. Mina a fost cumpărată atunci de Frank Timiş, prin Timis Mining Corp., care s-a împrumutat cu 20 mil. dolari de la Cape Lambert Resources din Australia pentru această achiziţie. După ce a preluat mina Marampa, Frank Timiş a permis accesul producătorului la infrastructura feroviară şi portuară a African Minerals.
African Minerals şi London Mining au fost afectate puternic de costurile legate de izbucnirea focarului de Ebola din Africa de Vest şi de prăbuşirea preţurilor la minereu de fier pe parcursul ultimului an.
La sfârşitul lunii noiembrie, African Minerals şi-a închis operaţiunile din Sierra Leone din lipsa capitalului de lucru, iar acţiunile sale sunt suspendate de la tranzacţionarea pe Bursa de la Londra din 20 noiembrie din cauza incertitudinii cu privire la viitorul companiei.
Vineri, African Minerals a anunţat că viitorul companiilor care deţin mina Tonkolili şi abilitatea lor de a-şi plăti creditorii, de a obţine finanţare şi a relua operaţiunile sunt acum, în întregime, în mâinile Shandong.
Consilierul şi brokerul African Minerals, compania Jefferies a demisionat cu efect imediat. „Incapacitatea companiei de a-şi desemna un consilier înlocuitor în termen de o lună va rezulta în anularea listării acţiunilor sale pe Alternative Investment Market (AIM – piaţă a Bursei de la Londra n.red.)“, a declarat compania minieră.
În 2012, Frank Timiş a fost desemnat de revista Capital cel mai bogat român.