Opt tineri din Chelinţa sunt cercetaţi de poliţişti sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie, loviri sau alte violenţe şi ultraj contra bunelor moravuri. În data de 22 mai, la Poliţiaoraşului Ulmeni s-au prezentat doi tineri din localitatea Mireşu Mare, care au fost victima unei tâlhării comise de mai multe persoane.
Fapta a avut loc duminică, 20 mai, în jurul orei 04 dimineaţa, când cei doi tineri se întorceau de la un local şi se deplasau pe raza oraşului Ulmeni. Un grup de tineri necunoscuţi de către părţile vătămate, prin ameninţări şi prin utilizarea violenţei fizice, i-au deposedat pe cei doi de un telefon mobil si cheile unui autoturism. Poliţiştii au demarat imediat cercetările şi, în urma investigaţiilor i-au identificat pe suspecţi.
Aceştia sunt: Claudiu L., de 19 ani, Florin S., de 20 de ani, Vlad L., de 24 de ani, Trandafir B., de 20 de ani, Paul V., de 18 ani, Florin V, de 20 de ani, Claudiu B., de 17 ani şi Bobi R., 17 ani. Toţi aceşti tineri au domiciliul în localitatea Chelinţa.
Faţa de cei opt suspecţi s-a luat măsura reţinerii pe o perioadă de 24 ore şi urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Baia Mare cu propunere de arestare preventivă. În continuare poliţiştii desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tâlhărie, loviri sau alte violenţe şi ultraj contra bunelor moravuri.