AcasăEvenimentSportChampions League. Programul meciurilor din optimi, arbitri, avancronici

Champions League. Programul meciurilor din optimi, arbitri, avancronici

spot_img

DISTRIBUIȚI

Liga Campionilor, editia 2012/2013, a ajuns la ora startului optimilor de finala, cele mai bune 16 echipe intrand de marti pe culoarul tot mai ingust care duce spre marele trofeu.
Iata programul complet al jocurilor mansei tur din faza optimilor de finala:

Marti, 12 februarie

Celtic Glasgow (Scotia) – Juventus Torino (Italia) / ora 21.45
Arbitru: Undiano Mallenco (Spania)

Valencia (Spania) – Paris Saint Germain (Franta) / ora 21.45
Arbitru: Paolo Tagliavento (Italia)

Miercuri, 13 februarie

Sahtior Donetk (Ucraina) – Borussia Dortmund (Germania) / ora 21.45 /
Arbitru: Howard Webb (Anglia)

Real Madrid (Spania) – Manchester United (Anglia) / ora 21.45
Arbitru: Felix Brych (Germania)

Marti, 19 februarie

Porto (Portugalia) – Malaga (Spania / ora 21.45
Arsenal Londra (Anglia) – Bayern Munchen (Germania) / ora 21.45

Miercuri 20 februarie

Galatasaray Istanbul (Turcia) – Shalke 04 (Germania) / ora 21.45
AC Milan (Italia) – Barcelona (Spania) / ora 21.45

De departe, confruntarile cele mai interesante ale rundei par a fi AC Milan – Barcelona si Real Madrid – Manchester United, specialistii, si numai, considerand ca dintre acestea se va decide si castigatoarea trofeului.

Astă seară:
Celtic – Juventus

Celtic Park va găzdui, marţi seara, meciul dintre echipa locală şi campioana Italiei Juventus, un duel dezechilibrat la prima vedere, dar dacă ţinem cont că Celtic a învins chiar pe FC Barcelona pe teren propriu scoţienii au şansa lor.

Publicul scoţian va fi cu siguranţă al 12-lea jucător pentru Celtic, dar căpitanul lui Juventus, veteranul Gianluigi Buffon, a văzut prea multe în cariera lui pentru a se speria de o atmosferă ostilă.

”Suporterii îi vor ajuta dar numai până la un anumit punct. Atmosfera aici este foarte zgomotoasă, foarte britanică, dar nu-mi amintesc ca măcar un fan să marcheze vreun gol”, a declarat Buffon înaintea meciului de marţi seara.

În urmă cu 11 ani Buffon a făcut eroarea de a-i subestima pe cei de la Celtic, iar aceştia au răpus Bătrâna Doamnă cu 4-3 chiar de Halloween. De altfel aceea avea să fie şi ultima confruntare directă între cele două formaţii de tradiţie în fotbalul european.

Actualul manager al lui Celtic, Neil Lennon, a juca în meciul din octombrie 2001: ”Suntem încrezători înaintea acestui meci în care se poate întâmpla orice. Nimic nu va fi decis însă după primele 90 de minute şi suntem pregătiţi să jucăm 180 de minute”.

Ambele echipe vin după victorii în competiţiile interne. Celtic a învins în deplasare pe Inverness, cu 3-1, iar Juventus şi-a consolidat primul loc în Italia după 2-0 acasă cu Fiorentina.

Celtic nu a mai pierdut un meci pe teren propriu contra echipelor italiene de opt meciuri, mai precis de la 0-1 cu AC Milan în sferturile Cupei Campionilor Europeni din martie 1969.

Juventus revine în faza eliminatorie a Ligii Campionilor pentru prima dată după sezonul 2008/2009.

Alberto Undiano Mallenco (Spania) va arbitra meciul de pe Celtic Park.

Echipe probabile:

Celtic: Fraser Forster, Adam Matthews, Mikael Lustig, Efe Ambrose, Emilio Izaguirre, Scott Brown, Victor Wanyama, Charlie Mulgrew, Giorgios Samaras, Gary Hooper, James Forrest.

Juventus: Gianluigi Buffon, Andrea Barzagli, Leonardo Bonucci, Martin Caceres, Stephan Lichtsteiner, Arturo Vidal, Andrea Pirlo, Claudio Marchisio, Kwadwo Asamoah, Mirko Vucinic, Alessandro Matri.

Valencia – PSG

Din punctul de vedere al bugetelor celor două cluburi, duelul dintre Valencia şi PSG este unul extrem de inegal, dar nu de puţine ori fotbalul a dus la egalizarea valorilor, iar când vine vorba Valencia există toate argumentele pentru un meci foarte echilibrat.

”Liliecii” au început ultimele trei faza eliminatorii în Liga Campionilor cu remize, rezultat care nu ar fi chiar rău marţi seara în faţa unei echipe de vedete.

Fără David Beckham, ultima achiziţie a celor de la PSG, Carlo Ancelotti se va baza în jocul de pe Mestalla pe toţi oamenii săi de gol în frunte cu puternicul Zlatan Ibrahimovic.

Cele două echipe s-au mai întâlnit o singură dată, într-un amical la Londra în 2007 câştiat de PSG cu 3-0, dar de atunci s-au schimbat multe lucruri în evoluţia celor două formaţii.

Valencia nu a mai pierdut un meci pe teren propriu în Liga Campionilor de nouă meciuri, interval în care au înregistrat şase victorii şi trei remize. Manchester United în septembrie 2010 a fost ultima echipă care a plecat triumfătoare de pe Mestalla.

PSG ajunge în faza eliminatorie a Ligii Campionilor pentru prima dată după sezonul 1994/1995 când s-au oprit în semifinalele competiţiei.

Bilanţul francezilor contra echipelor spaniole în deplasare cuprinde opt victorii, trei remize şi cinci înfrângeri, ultima în septembrie 2011, scor 0-2, pe terenul lui Athletic Bilbao.

Meciul de la Valencia va fi arbitrat de o brigadă din Italia, cu Paolo Tagliavento la centru.

Echipe probabile:

Valencia: Guaita – Pereira, Rami, R Costa, Cissokho – V.Ruiz, T.Costa – Piatti/Jonas, Banega, Guardado – Soldado.

PSG: Sirigu – Jallet, Sakho, Alex, Maxwell – Verratti, Matuidi – Pastore, Menez – Lavezzi, Ibrahimovic

 

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA