Podul Viilor din Baia Mare a fost inaugurat astăzi, în a doua zi a lunii decembrie, printr-o ceremonie care a debutat la ora 17:00. S-a vrut a fi o ceremonie simbolică pusă la cale de conducerea Primăriei Baia Mare.
Din necesitatea de a reabilita podul de peste râul Săsar, de pe str. Podul Viilor, dar şi pentru a evidenţia valoarea sa istorică, în ultimele luni s-au efectuat o serie de lucrări de consolidare şi de modernizare ale acestuia. Podul are o singură deschidere, culeile sunt din beton armat, iar suprastructura lui este alcătuită dintr-o grindă casetată cu trei goluri, în secţiune transversală.
Lungimea totală a podului este de 36,20 de metri, iar lăţimea acestuia este de 13,90 de metri, din care aproape 9 metri sunt reprezentaţi de partea carosabilă, şi câte 2,20 de metri trotuarele. Lucrările au constat în decaparea suprastructurii, şablare şi tencuire cu mortare speciale, pe interior şi pe exterior, injectarea fisurilor cu mortare epoxidice, suprabetonare, repararea parapetului pietonal, refacerea căii de rulare, consolidarea culeilor prin cămăşuire, dar şi refacerea iluminatului public.
UPDATE: Deşi ceremonia de inaugurare a Podului Viilor a fost anunţată pentru ora 17:00 se pare că din cauza frigului s-a luat decizia de a începe mai repede ceremonialul. Au fost focuri de artificii, a fost Fanfara Municipală, s-au spus lucruri frumoase, totul pentru Podul Viilor. Un pod de care băimărenii se declară mândri, mai ales că este vorba despre altceva, un pod care arată la scară mică istoria Băii Mari. Un pod de care Baia Mare avea nevoie.
Şi totuşi au fost şi aleşi locali, cum este cazul liberalului Teodor Ardelean, care a depistat câteva greşeli pe panoul care este amplasat pe locul unde înainte funcţiona o construcţie ilegală. Dacă pe respectivul panou, printre altele, era scris Matia Corvin, în opinia alesului local s-a făcut o greşeală şi trebuia scris Matei Corvin. Trebuie spus că respectivele scrieri sunt în engleză, germană, maghiară şi română.
Colac peste pupăză, Podul Viilor este fără doar şi poate de acum înainte cel puţin un obiectiv turistic care va putea fi pus în valoare cu adevărat abia când acesta va fi finalizat în întregime.