CERCETAȚI PENAL Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Maramureş, au dispus la data de 09 august 2017, punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii M.M. şi M.F., pentru săvârşirea infracţiunilor de luare de mită, prev. de art. 289 alin. 1 Cod penal.
În privinţa inculpatului Marian Mitre s-a reţinut că, la data de 01 august 2017 şi respectiv 03 august 2017, a comis un număr de 58 acte materiale de luare de mită, iar referitor la inculpatul Mestic Floarea (asistenta medicului) s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale pentru un număr de 113 acte materiale de luare de mită, comise în perioada 18-20 iulie 2017, respectiv 01 august 2017 şi 03 august 2017.
Actele de luare de mită au fost săvârşite în legătură cu atribuţiile de serviciu ale inculpaţilor, în cadrul Cabinetului de expertiză a capacităţii de muncă Sighetu-Marmaţiei.
La data de 08 august 2017, cei doi inculpaţi au fost reţinuţi, iar prin încheierea penală din data de 09 august 2017, Tribunalul Maramureş a dispus faţă de aceştia măsura preventivă a arestului la domiciliu.
Menţionăm că, punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal, reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Marian Mitre este unul dintre cei trei medici specialiști de Expertiză Medicală din cadrul Casei de Pensii Maramureș.
ActualMM
Foto: Graiul Maramureșului