Polițiștii din cadrul Serviciului A.E.S.P, în cooperare cu cei din cadrul Poliției Negrești Oaș, au desfășurat o acțiune pe raza orașului Negrești Oaș și localitățile limitrofe în vederea combaterii comerţului ilegal de obiecte pirotehnice ocazie cu care a fost identificat B. IOAN, de 45 ani, din Sighetul Marmației, administrator la o societate comercială având punct de lucru în Negrești Oaș, care a oferit spre vânzare 108 bucăți artificii de tort din categoria I, valoare 300 lei fără a deține autorizație în acest sens.
Susnumitului i s-au întocmit acte premergătoare sub aspectul săvârșirii infracţiunii de orice operațiune cu obiecte pirotehnice fără drept, faptă prevăzută și pedepsită de art. 37 lit. a, din Legea 126/1995, modificată, privind regimul materialelor explozive.