Poliţiştii de la Secţia 1 Poliţie Rurală Groşi au identificat un tânăr de 29 de ani din judeţul Suceava, bănuit că, la data de 16 decembrie 2015, ar fi furat două telefoane mobile. Prejudiciul, în valoare de 400 de lei, a fost recuperat şi restituit părţii vătămate, un bărbat din comuna Săcălăşeni.
Un tânăr de 29 de ani, din Ulmeni, este cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt calificat. Din primele cercetări efectuate a reieşit că tânărul a profitat de faptul că uşa de acces era deschisă şi a pătruns într-o locuinţă din Mireşu Mare, de unde a luat 600 de lei.
Poliţiştii Compartimentului de Investigaţii Criminale Vişeu de Sus au identificat un bărbat de 55 de ani din localitate, bănuit de comiterea a două furturi din gospodării. Prejudiciul cauzat a fost recuperat şi restituit părţilor vătămate.
În toate aceste cazuri poliţiştii continuă cercetările urmând ca la finalizarea lor să propună măsuri legale.
ActualMM