Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj – Biroul Teritorial Baia Mare efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, comise în perioada 2014-2015.
În cursul zilei de 01 octombrie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 12 locații situate pe raza municipiului Baia Mare, dintre care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.
În cauză, procurorii beneficiază de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Serviciului Județean Anticorupție Maramureș și din partea Inspectoratului Județean de Jandarmi Maramureș.
Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.
Procurorii DNA Baia Mare au descins la sediul Primăriei Baia Mare și al echipei de handbal feminin HCM Baia Mare. De asemenea, descinderi au avut loc și la domiciliile mai multor persoane din conducerea clubului. Acțiunea vizează actele contabile, contractele cu jucătoarele, precum și eventuale sume de bani care ar putea proveni din visteria echipei.