CER AJUTORUL CETĂȚENILOR Poliția Română apelează la ajutorul cetățenilor și îi roagă pe cei care pot furniza informații despre Adrian Hladii, bărbatul acuzat că a împușcat mortal o tânără în apropiere de Oradea.
Potrivit oamenilor legii, bărbatul are 38 de ani și locuiește în Oradea. Acesta este acuzat că, miercuri, a răpit o tânără și a împușcat-o mortal. Totodată, un alt bărbat a fost împușcat de Adrian Hladii, fiind grav rănit.
„Cel în cauză este bănuit că ar fi fost implicat în evenimentele produse în cursul zilei de 15 martie a.c., în municipiul Oradea, anchetate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bihor sub directa coordonare a procurilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor”, se arată în comunicatul remis de IGPR.
Polițiștii informează că bărbatul are 1,73 m înălţime, constituţie robustă, păr negru, ochi căprui, nu se cunosc detalii despre îmbrăcămintea pe care o poartă.
Cetăţenii care pot furniza orice informaţii în legătură cu această persoană sunt rugaţi să contacteze cea mai apropiată unitate de Poliţie şi să apeleze gratuit numărul de telefon 112!
Sursă info și foto.