Cele zece porunci – Decalogul – au apărut odată cu Vechiul Testament. Biblia spune că ele au fost rostite chiar de către Dumnezeu lui Moise într-un moment dificil pentru poporul său. Totul se întâmpla pe Muntele Sinai, acolo unde Moise încerca să-i facă pe evrei să-L recunoască pe Dumnezeu şi să nu se mai închine la idoli.

Cele Zece Porunci au fost păstrate şi sunt respectate cu sfinţenie şi de biserica contemporană. Decalogul este cea mai mare normă religios-morală, valabilă în toate timpurile, ce trebuia să pregătească mai întâi poporul iudeu apoi celelalte popoare pentru mântuire. Numărul de zece are şi el o însemnătate aparte pentru că cifra este simbolul Lui Dumnezeu (X) . Evreii nu foloseau cifrele, ci literele, iar litera iod care este corespondenta valorii de „zece” are trei elemente unite între ele, ceea ce implică Trinitatea.

Decalogul are o valoare absolută şi veşnică, fiind temelia întregii învăţături morale. El accentuează unitatea şi spiritualitatea Lui Dumnezeu şi pune cinstirea Lui în fruntea tuturor datoriilor morale şi reglementează raporturile dintre oameni, rămânând neatacabil până astăzi.

Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău: să nu ai alţi dumnezei în afară de Mine

În învăţătura catolică sau luterană, această poruncă apare în varianta completată cu să nu-ţi faci chip cioplit ca să te închini lui.  Porunca aceasta se adresează însă nu numai iudeilor ci şi creştinilor, cerându-le să creadă în El ca fiind Singurul Dumnezeu şi afară de El să nu divinizeze niciun lucru sau făptură. Preamărirea Lui Dumnezeu se cuprinde în două părţi, una internă şi alta externă. Cinstirea internă a Lui Dumnezeu ne porunceşte să avem credinţă în El, ca fiind Singurul care ne mântuieşte; nădejde că ne va mântui şi iubire faţă de El, concretizate prin supunere şi ascultare faţă de Dumnezeu. Din partea cinstirii externe a Lui Dumnezeu decurg două îndatoriri: aceea de a-L mărturisi ori de câte ori este nevoie şi aceea de a participa la această mărturisire în cadrul slujbelor bisericeşti.

Să nu-ţi faci chip cioplit şi niciun fel de asemănare a niciunui lucru din câte sunt în cer, sus, şi din câte sunt pe pământ, jos, şi din câte sunt în apele de sub pământ. Să nu te închini lor, nici să le slujeşti.

Această poruncă, în religia ortodoxă,  nu opreşte închinarea la icoane, care sunt reprezentări ale unor persoane reale. Această poruncă opreşte pe creştin de la orice fel de idoli, adică de la orice fel de patimi şi pofte: desfrânare, iubire de argint, lăcomie a pântecelui, fumat, care înrobesc pe creştin şi îl determină să li se închine. La catolicii, a doua poruncă pentru ei este Să nu spui numele Domnului Dumnezeu în zadar.  Ortodocşii folosesc ideea de mai sus în a treia poruncă.

Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul nepedepsit pe cel ce ia în deşert numele Lui. 

În cazuri de jurământ şi de vot îl chemăm ca martor pe Dumnezeu, iar în acest caz este vorba despre o preamărire a Lui. De aceea, în caz de jurământ nu este îngăduit a jura strâmb, iar în caz de vot sau făgăduinţă nu ne este îngăduit a ne călca respectiva făgăduinţă. Cel ce va jura strâmb sau va călca făgăduinţa ia numele Domnului în deşert. Această poruncă opreşte orice blasfemie sau hulă la adresa Lui Dumnezeu, cum ar fi sudalma sau înjurătura, necinstirea lucrurilor sfinte, folosirea numelui Lui Dumnezeu în locuri sau discuţii necuviincioase”.   

Adu-ţi aminte de ziua odihnei, ca să o sfinţeşti.

Explicaţia ei este clară. Dumnezeu a creat lumea în şase zile şi a şaptea s-a odihnit. Exemplul trebuie urmat, din punctul de vedere al religiei şi de către om. Dar odihna este interpretată diferit de teologi. Această zi trebuie folosită pentru reculegere şi examinare sufletească şi de ridicare a cugetului spre Dumnezeu. Acest lucru se realizează prin participarea la Sfânta Liturghie, prin lecturarea de cărţi cu conţinut religios-moral şi prin orice altă activitate care duce la preamărirea Lui Dumnezeu.

Porunca a V-a este total diferită la ortodocşi şi catolici sau luterani. În timp ce ultimii merg pe Să nu ucizi, ortodocşii folosesc aici porunca:

Cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta ca să-ţi fie bine şi să trăieşti ani mulţi pe pământul pe care Domnul Dumnezeu ţi-l va da ţie. 

Înţelesul este clar ea nu se referă numai la părinţi, ci şi la cei spirituali, de cununie sau botez.

Porunca a VI-a din Ortodoxie este Să nu ucizi, iar ea se referă atât la a lua viaţa altuia, cât şi pe cea proprie, dar şi la avort.  Trupul nostru este templu al Duhului Sfânt (I Corinteni, 6, 19). Creştinului îi este oprit să atenteze la integritatea trupească a cuiva, cu atât mai mult îi este oprit a-i lua viaţa aproapelui. Tot de păcatul uciderii trupeşti se fac vinovaţi şi cei care grăbesc sfârşitul aproapelui, prin munci istovitoare, prin supărări, prin bătăi crâncene, prin refuzul hrănirii suficiente a servitorilor etc şi prin orice alt atentat la viaţa aproapelui. Sub aceeaşi osândă cad şi cei care practică întreruperea sarcinii (avortul): femeile căsătorite sau necăsătorite, soţii care îşi dau consimţământul, părinţii, medicii şi personalul medical din astfel de clinici, etc.

De asemenea, folosirea unor măsuri contraceptive ce împiedică implantarea ovului fecundat în uter precum utilizarea steriletului, a pilulelor contraceptive care subţiază peretele uterin în care ar trebui să se implanteze ovulul fecundat,  pilulă de a doua zi.

Să nu fii desfrânat

Semnificaţia ei este legată de faptul că numai în cadrul căsătoriei este permisă legătura trupească dintre bărbat şi femeie. Orice altă legătură este oprită, iar cel ce are o astfel de legătură desfrânează. Desfrânarea persoanelor căsătorite poartă denumirea de prea desfrânare iar a persoanelor necăsătorite poartă denumirea de desfrânare. Urmările acestui păcat sunt foarte grave, de aceea el este socotit păcat de moarte. Porunca opreşte nu numai desfrânarea săvârşită în trup ci şi desfrânarea în gând, ori poftele şi dorinţele păcătoase.

Să nu furi

Dumnezeu a lăsat proprietatea personală asupra bunurilor necesare întreţinerii existenţei proprii şi a familiei, dar a obligat pe om să o câştige prin muncă cinstită. Strângerea de averi peste necesarul familiei şi, mai ales, făcută prin mijloace necinstite, este socotită de către Sfânta Scriptură şi Sfinţii Părinţi drept furt, deoarece lipseşte pe unii dintre semeni de cele necesare traiului. Faptele prin care se încalcă această poruncă sunt: furtul, răpirea, camăta, specula, cerşetoria, mita, exploatarea, nerestituirea împrumutului”, spune preotul ortodox.

Să nu mărturiseşti strâmb împotriva aproapelui tău

Mărturia mincinoasă este opusul adevărului. Faptele contrare acestei porunci sunt: ignorarea vădită a adevărului şi neprimirea lui, minciuna, făţărnicia, perfidia, calomnia, mărturia mincinoasă, pâra nedreaptă asupra aproapelui şi linguşirea.

Să nu doreşti casa aproapelui tău; să nu doreşti femeia aproapelui tău, nici ogorul lui, nici sluga lui, nici slujnica lui, nici boul lui, nici asinul lui şi niciunul dintre dobitoacele lui şi nici din câte are aproapele tău. 

După cum ați văzut, porunca a VIII-a opreşte furtul, dar aceasta se referă la poftele şi dorinţele lăuntrice după bunurile aproapelui. Se dovedeşte faptul că poruncile Decalogului sunt de origine divină, deoarece ele nu reglementează numai faptele exterioare ale omului ci străbat cele mai adânci cute ale sufletului, cerând ca omul credincios să îşi pună toată fiinţa sa înaintea Lui Dumnezeu. Sfântul Aopstol Ioan arată faptele contrare acestei porunci: pofta trupului, pofta ochilor şi trufia vieţii.

Din punctul de vedere al religiei ortodoxe, Decalogul are o valoare incontestabilă şi una superioară legilor umane din perioada în care el a apărut. Dacă s-ar fi aplicat învăţăturile Decalogului, în special porunca de a nu ucide, atunci nu ar mai fi fost războaie şi nici comportări inumane a celor tari faţă de cei slabi. În acest sens adăugăm că profeţii, în special profetul Isaia, au accentuat valoarea şi importanţa păcii şi nu a războiului, îndemnând oamenii să transforme armele de luptă în unelte paşnice pentru cultivarea pământului.

Fără a exagera, considerăm că cele zece porunci reprezintă o normă universală de reglementare a relaţiilor dintre oameni, fiind ghidul religios-moral de care omenirea are nevoie în toate timpurile. (adevarul.ro)