Dinu Patriciu i-a cumpărat chinezoaicei sale un diamant atît de mare încît, după ce i l-a pus pe deget şi a aruncat-o peste bordul iahtului, Melanie n-a mai putut să iasă la suprafaţă. Aşa ar începe ştirea care ar relansa Top-300-Cei-Mai-Bogaţi-Români. Un brînci bine chibzuit poate zgudui clasamentul averilor presupuse, la fel ca un urs care scutură un corcoduş. Dar cine poate salva un fost miliardar? Cum să smulgi o asemenea fiinţă din propriile sale mîini?
Bogaţii României călăresc averi pe jumătate închipuite, croite din vălătucii anilor ’90 şi rotunjite la sume care ascund nu numai vanitate, ci şi taxe neplătite. Exemplarele grele ale rasei provin din părinţi campioni ai Partidului Comunist, din încrucişări cu Securitatea ori au pedigriu de infractor. Aşa cum caprele se rătăcesc printre oi, în turma bogaţilor există şi civili, dar cei care n-au furat deloc de la stat sînt mai puţini ca măgarii. De fapt, în toată această mişcare de îmbogăţire, de bază e statul. Statul român s-a arătat mai prost ca eleva fugită din internat ca să-şi caute libertatea într-un vagon de naşi băuţi. Cu resursele fluturîndu-i pe dinafară, cu legi făcute să stîrnească poftele oricărui obsedat de hoţie şi încăput pe mîna unor combinatori pentru care noi am votat o dată la patru ani, statul român n-a obosit să-i invite pe miliardari să-l ia pe sus şi să-l ducă în cel mai apropiat tufiş.
Ioan Niculae este fost ofiţer de Securitate, controlează piaţa îngrăşămintelor chimice şi dictează preţul gazului natural, ca şi cînd aceste trei activităţi n-ar putea umbla decît împreună. Frank Timiş jonglează cu resursele noastre de aur şi cu legenda sa de escroc de parcă Serviciul Special pentru Comerţ Exterior nu şi-ar fi schimbat numele. Puiu Popoviciu şi Nicolae Badea, ginerii lui Ion Dincă „Teleagă“, bruta semianalfabetă a lui Ceauşescu, au înşfăcat spaţiile comerciale ale Bucureştiului în zilele cînd statul român încă nu ştia pe mîna căror comunişti va intra capitalismul. În schimb, Ion Ţiriac, Dan Adamescu, Dan Voiculescu, Fraţii Micula şi ceilalţi fraţi de clasament ştiau. Alţii – cum ar fi bogaţii din politică – au aflat pe parcurs.
Averile politicienilor nu se afişează în topuri, dar sînt recunoscute în branşă ca serioase ameninţări la podium. Ca şi cum ar suferi de aceeaşi boală, banii tuturor acestor miliardari nu se simt bine în bănci româneşti. Nu le prieşte nici clima şi nici fiscul. Furaţi direct din avuţia naţională, mulţi dintre ei sînt condamnaţi să putrezească pe fundul unei valize, într-un întuneric mai negru ca însăşi economia, sau sînt îngropaţi într-un paradis cu verdeaţă, unde nu e nici durere şi nici extrădare.
Lipseşte totuşi, din aceste ierarhii, capul de listă. Miliardarul cel mai mare, magnatul suprem şi inepuizabil e singurul bogat a cărui avere pare să nu scadă oricît i s-ar fura din ea. Dintre toţi colegii săi miliardari, statul român e singurul prost care îşi ţine banii în ţară.
Doru Bușcu
