CEASUL RĂU Unul dintre cei mai talentaţi jucători din Sălaj, Sergiu Bercean, a trecut prin momente de coşmar.
Sergiu Bercean, în vârstă de 19 ani, care în trecut a evoluat la FC Zalău, se întorcea de la Tăşnad, unde a jucat titular în meciul Unirii împotriva celor de la Gaz Metan Mediaş II, dispută încheiată cu scorul de 1-1.
În jurul orei 19.00, în localitatea Borla, un pieton, care se pare că era sub influenţa băutrilor alcoolice, i-a sărit în faţă iar tragedia a fost inevitabilă.
În urma impactului, bărbatul în vârstă de 48 de ani a murit, în ciuda eforturilor disperate ale medicilor de pe echipajele medicale de a-l resuscita.
Poliţia spune că l-a testat pe Sergiu cu aparatul alcooltest însă acesta nu consumase alcool, sacrie Sportul Sălăjean.
În cauză oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili toate împrejurările care au condus la această tragedie.
Sergiu Bercean a declarat că pietonul i-a sărit în faţa maşinii şi nu l-a mai putut evita.
“Mă întorceam acasă în jurul orei 19, după ce am terminat partida cu Gaz Metan. La intrare în localitatea Borla, circulând regulamentar, o persoană de sex masculin mi-a apărut brusc în faţă, făcând ca impactul să fie inevitabil.
Țin să menționez că nu era nici o trecere de pietoni în zonă. O primă ipoteză ar fi că bărbatul era sub influența băuturilor alcoolice. Nu doresc nimănui să treacă prin așa ceva.
Eu l-am văzut în faţa mea, n-am mai avut niciun fel de reacție. Era un om mic de statură și slăbuț. După examinarea cu etilotestul și probele de sânge, rezultatul meu a fost 0″, a spus Sergiu Bercean.
Sergiu Bercean este al treilea jucător de la FC Zalău – după Claudiu Băican şi Raul Stanciu – care s-a transferat în această vară la formaţia din Liga a III-a – Unirea Tăşnad.