Nu demult se răţoia la autorii de cataloage şi clasamente că el are mai mult de un miliard. Jurnaliştii îl pizmuiesc şi i-au mâncat din titlul de cel mai bogat om al României, zicea el. Acum se plânge că abia mai are bani să ţină FCSB. Steaua a devenit o amintire frumoasă şi mult prea îndepărtată.
Acum abia mai are bani cât să le lase fetelor. Cu alte cuvinte, un vânt de sărăcie bate şi peste iluziile de bogăţie ale lui Gigi Becali. L-au mâncat avocaţii sau l-a scuturat puşcăria? L-a nenorocit politica sau se schimbă vremurile şi el aleargă după ele din ce în ce mai sufocat, fără să înţeleagă de ce rămâne tot mai în urmă, tot mai departe? Toate la un loc!
Cel pândit de preoţi, de sărmani, de bolnavi şi de cerşetori a ajuns să fie batjocorit şi de lumea fotbalului. El, marele savant fără diplomă de la barul Bugy şi din Cişmigiu, un soi de rege neîncoronat al chibiţilor neobosiţi în bârfele pe seama jocului cu balonul rotund, el, cel urcat treaptă cu treaptă de la oier şi bişniţar de bulevard în timpul liber la chibiţ şi de la cărător de genţile idolilor la naşul lor, la creditorul şi confidentul lor, apoi la sursa de finanţare şi din sursă de bani în patron, guru şi preşedinte de partid şi vedetă de televiziune, el, marea glorie a peluzei şi a mahalalei româneşti, a ajuns să fie trimis pe şleau nu într-un loc popular, ci undeva mai departe, să-şi facă ”echipă de fotbal la Muntele Athos”, asta ca băşcălia să includă şi credinţa sa transformată adeseori într-un spectacol ieftin.
De la aventura cumpărării pe din trei a terenurilor din Pipera (Becali, Hrebenciuc şi Taher), la biserici şi case pentru sinistraţi până la condamnarea şi la munca prestată la Poarta Albă şi la Constanţa (başca opera negândită şi nescrisă, dar tipărită) este un drum lung şi trist, scandalos şi în acelaşi timp umilitor. Într-un fel sau altul, acesta e drumul lung al afaceristului român răsărit din cafeneaua bulevardului, de la vânzare de butelii şi vândutul plăcintelor, îndeletniciri trecătoare convertite ca prin minune în noroc, până la preluarea Stelei sau a clubului Dinamo şi a parcului Moghioroş (Drumul Taberei).
Acum îi macină nenorocul şi marii lipitori de bancnote mari pe frunţile maneliştilor au ajuns în faza de ciupit al bucătăreselor din penitenciare. Este acelaşi drum lung al unor personaje care reprezintă businessul românesc, devalizarea economiei cu acte în regulă, capitalismul controlat în general de clientelă, de săgeţi şi de acoperiţi.
O epocă de jonglerii halucinante se sfârşeşte trist. După 25 de ani, când marii capitalişti ai României (alde Tender, Iancu, Borcea, Iacubov, Ghiţă, Walter-Buşcă, Nelu Iordache, Theodor Berna şi alte zeci şi sute) stau priponiţi în penitenciare sau exersează răbdarea în faţa porţilor aceloraşi puşcării, toţi sunt de fapt un soi de Becali, de iluzionişti anti-business şi în acelaşi timp creatori de afaceri a la Iosefini, scoase din pălărie şi din urechi, cu care au atins cele mai trăsnite recorduri europene în materie de ţepe şi învârteli.
Becali a luat Steaua într-o socoteală pe care numai el şi Viorel Păunescu, Hrebenciuc şi Taher o înţeleg, apoi a pierdut marca, şi, pe rând, istoricul şi performanţele, stadionul, jucătorii de valoare şi, în final, calificările şi jucătorii de vânzare, vaca de muls a doctorului în fotbal de pe Ghencea şi Pipera. Becali este doar purtătorul de steag al unei generaţii de norocoşi care acum se plâng că sunt nedreptăţiţi sau vânaţi.
România a produs o generaţie de urechişti ai afacerilor din care mai rămân câţiva norocoşi şi, mai ales, cei care au avut ambiţia să înveţe din mers. Unii au tocat de parcă viaţa lor ar fi fost un bal nesfârşit, alţii, mult mai puţini, s-au gândit că vremea pomenilor, a privatizărilor trântite, a imobiliarelor şi, ultima, vremea drepturilor litigioase, toate trec mai repede ca zăpada mieilor şi nu rămân decât investiţiile producătoare de bunuri.
Cu schimbarea de ton a lui Becali moare şi Maglavitul din afacerile româneşti. Şi poate începe altceva sau nu începe nimic. Rămâne doar neputinţa prin care să plătim cu toţii participarea la această uriaşă farsă economico-politică.
Cornel Nistorescu
