Sursa foto: Pixabay https://cdn.pixabay.com/photo/2017/01/18/23/50/insurance-1991214_960_720.jpg
Accidentele rutiere, avariile, vandalismul și furtul total sau parțial sunt doar câteva dintre riscurile pe care orice proprietar al unui autoturism și le asumă. Pagubele pot fi semnificative și costisitoare. Tocmai de aceea orice șofer responsabil știe cât de important este să încheie o asigurare auto. În acest articol vom vorbi despre principalele tipuri de asigurări auto și diferențele dintre acestea.
Asigurarea RCA
Există mai multe tipuri de asigurări auto, dar singura obligatorie pe teritoriul țării noastre este Asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA). Aceasta reprezintă un contract încheiat între tine, ca proprietar al unui vehicul, și o societate de asigurări care are dreptul de a practica asigurarea RCA pe teritoriul României. În schimbul unei prime de asigurare, sunt acoperite daunele materiale și morale produse în urma unui accident rutier provocat de vehiculul pentru care s-a încheiat polița. Reprezintă o măsură de protecție atât pentru cel asigurat, cât și pentru cel păgubit.
Cu alte cuvinte, dacă tu ești vinovat de producerea unui accident care provoacă daune asupra proprietății altcuiva sau vătămarea altor persoane, polița ta RCA îi va asigura persoanei păgubite protecția financiară, acoperind pagubele pe care i le-ai produs. În lipsa ei, tu ar trebui să plătești toate daunele materiale și morale, așa că, deși nu vei primi niciun fel de despăgubire, te protejează și pe tine din punct de vedere financiar. Despăgubirile se acordă în funcție de valoarea prejudiciului și până la nivelul maxim prevăzut de lege.
Asigurarea RCA se încheie la înscrierea în circulație, prin înmatriculare sau înregistrare în România, pentru o perioadă de la o lună la 12 luni. Poate fi încheiată cu oricare dintre societățile de asigurare autorizate în acest sens sau te poți adresa unui broker de asigurare.
Indiferent de metoda la care apelezi, este obligatoriu să ai un contract valabil pe toată perioada în care vehiculul este înmatriculat/înregistrat, chiar dacă nu îl utilizezi. Lipsa acestuia se sancționează cu amendă de la 1.000 la 2.000 lei și cu reținerea certificatului de înmatriculare/înregistrare a vehiculului.
Polița RCA este valabilă nu doar pe teritoriul țării noastre, ci și pe cel al statelor membre ale Uniunii Europene și celor aparținând Spațiului Economic European, mulțumită asigurării Carte Verde, emisă automat odată cu asigurarea RCA.[1] Atenție însă! Unele companii de asigurări au excluderi pentru anumite țări. Lista statelor în care este valabilă Cartea Verde este trecută pe polița de asigurare și este indicat să o verifici înainte de a opta pentru un asigurător și de a încheia polița (statele în care Cartea Verde nu îți oferă acoperire sunt barate cu un X).
Asigurarea CASCO
Spre deosebire de RCA, asigurarea CASCO este facultativă și foarte utilă pentru tine. Această acoperă daunele produse mașinii asigurate, indiferent de cine se face vinovat de producerea acestora. Vei fi despăgubit, de exemplu, în cazul producerii unui accident rutier sau a unei avarii, indiferent de cauza sa (incendiu, explozie, calamități naturale), dacă îți este furată mașina sau doar componente ale acesteia, ori dacă ea îți este vandalizată. Mai trebuie menționat și că polița CASCO se poate extinde și în afara țării, gratuit sau în schimbul unei prime suplimentare.
Sunt însă anumite situații în care nu se acordă despăgubiri, ca atunci când șoferul nu are permis, se află sub influența alcoolului sau a altor substanțe interzise ori mașina a fost furată pentru că a fost lăsată descuiată. Lista excluderilor variază de la o companie de asigurări la alta, așa că ar fi bine să citești cu atenție contractul pentru a ști clar ce anume acoperă polița și care sunt obligațiile ce condiționează valabilitatea acesteia.
Asigurările auto te protejează din punct de vedere financiar în cazul producerii unui accident sau a altor incidente nedorite. Dacă optezi atât pentru o poliță RCA, cât și pentru o asigurare CASCO, ai garanția că sunt acoperite atât daunele produse altor mașini din vina ta, cât și cele suferite de propriul vehicul, indiferent dacă tu ești sau nu cel responsabil de producerea acestora. Tot ce trebuie să faci este să contactezi persoana care a încheiat asigurarea și să urmezi instrucțiunile acesteia.
Bibliografie:
- “Ghiduri – BAAR.” Baar.ro, 2022, www.baar.ro/ghiduri/. Accessed 10 May 2022.