România debutează la Campionatul European de handbal feminin din Serbia contra naţionalei Rusiei, o formaţie schimbată total după despărţirea de Yevgeny Trefilov, carismaticul selecţioner din anii 2000.
Disputele dintre România şi Rusia sunt clasice pentru handbalul feminin, iar cele două echipe au disputat în 2005 finala Campionatului Mondial.
Rusia s-a impus atunci, însă România s-a revanşat în urmă cu doi ani la Campionatul European din Danemarca, unde a obţinut medalia de bronz.
Cele două echipe s-au întâlnit şi atunci, într-un meci fără miză disputat la Herning, Rusia impunându-se cu 35-20 în faţa unei echipe a României calificată deja în semifinale.
Dacă pe banca României a revenit Gheorghe Tadici, Rusia este pregătită în prezent de Vitaly Krokhin, fostul secund al vocalului Yevgeny Trefilov.
Ambele echipe mizează pe jucătoare tinere, iar în lotul României au apărut zece jucătoare noi faţă de garnitura care a participat la Campionatul Mondial din Brazilia.
Situaţie similară şi în echipa Rusiei, unde Krokhin mizează pe doar câteva din handbalistele care au evoluat la Jocurile Olimpice.
Niciuna din cele două formaţii nu a scăpat de indisponibilităţi. Rusia nu poate conta pe Davydenko, Vetkova, Suslina, Petrova şi Kalinina, toate accidentate, în timp ce din echipa României vor absenta Camelia Hotea, accidentată, şi Paul Ungureanu, învoită pentru primele două meciuri din cauza unor probleme personale.
Cristina Neagu revine la o competiţie majoră după ce a ratat Campionatul Mondial, dar chiar şi aşa interul de la Oltchim nu poate evolua decât la 80 la sută din potenţial.
La antrenamentul efectuat luni la Vrsac Neagu a evitat aruncările la poartă pentru a se menaja în vederea meciului de marţi seara.(onlinesport.ro)
CE de handbal feminin. Avancronica meciului România-Rusia (TVR2, ora 21.15)
loading...