Circul intelectualilor trădează mai multe lucruri decît își imaginează și huiduiții și huiduitorii. Să începem cu primii. De la izbucnirea sa (trecerea ICR de sub Băsescu sub controlul Senatului) Guvernul a reacționat doar prin Ilie Sârbu, Puiu Hașoti, Mircea Diaconu și Victor Ponta. Crin Antonescu a ciupit pasager, amînînd o înfruntare strașnică. Nici un intelectual român nu a apărat inițiativa Guvernului. Nici un artist. Doar Mircea Diaconu, mai mult ciripitor decît convingător. Bătrînii PSD-ului și ai liberalilor au tăcut, cedînd terenul acestei grupări agitate, agresive și extrem de bine ventuzată la banii publici din ICR.
Cu așa tăcută artilerie culturală (cam tăcută şi septuagenară!) și cu argumente modeste, chiar și subvenționarea aerului condiționat prin spitale ar arăta tot ca o secvenţă supra-realistă. Adevărul este că Guvernul n-are difuzor. Pe orice subiect „cîntă” live doar Victor Ponta și Crin Antonescu. Ceilaţi tac, nu se văd sau chiţăie neconvingător!
Să trecem la „huiduitori”. Mare păcat ar fi să-i introducem pe toți în aceeași oală, deși una pe care să scrie „intelectualii români și arginții” i-ar putea include pe aproape toți. Diferența vine din faptul că încercarea de a face ordine la ICR a dus la mobilizarea tuturor. Au fost alertați toți beneficiarii banilor de la ICR, chiar și cei care ar rămîne cu suportul institutului, indiferent cine l-ar conduce. Este vorba despre artiștii de valoare dar mai ales despre operele de artă reprezentative. Ar trebui să-i scoatem din cauză pe toți aceștia și operele lor, ei fiind în afara oricărui pericol. Abia după aceea ne aflăm în fața unei importante mase de profitori culturali, de impostori ai artei, de clienți ai institutului, de gășcari artistico-politici, aciuați în jurul echipei Liiceanu-Patapievici, toți reuniți în preocuparea de a da o anvergură culturală idioțeniei artistice a președintelui Traian Băsescu. De la Mihăieș la Cărtărescu, de la Ioan T. Morar la Cătălin Avramescu, de la Ioana Nicolaie la nu știu cine, o întreagă liotă care s-a lipit la aceste fonduri transformate într-un soi de subvenții pentru artiști. Să ne înțelegem, fondurile de documentare ale uniunilor de creație, ajutoarele de creație s-au dus naibii. Sub pretextul că sprijină promovarea culturii române în lume, după mintea lui Traian Băsescu și a lui Patapievici, ICR-ul e doar o vacă de muls, o moșie pe care sunt recompensați lingăii de serviciu, ratații și scriitorii care n-au pe unde dormi și atunci sunt trimiși în peregrinări prin lume ca să ne promoveze cultura. Asta exact într-o perioadă de criză în care bolnavii crapă iar țările europene se chinuie să economisească fiecare bănuț.
Descinderea în deconturile ICR ar trebui făcută cu cătușele, iar nu cu peria de îndepărtat scame! Asta pentru că tot ne aflăm în fața unor re-evaluări de cheltuieli și a unei redistribuții de servitori plătiți boierește pentru că au aruncat nenumărate găleți cu lături peste cultura română și chiar peste imaginea poporului român.
Post scriptum:
În legătură cu prezența lui Mihai Răzvan Ungureanu la anemicul protest de luni seară, rămîne de aflat în ce categorie s-ar dori încadrat acest soldățel cu papion. La artiști nu intră, la directori de ICR nu-i bun pentru că-i prea mare în grad iar la istorici ar trebui să probeze cu o lucrare mai de dă-i Doamne. E de mirare cum acest Ungureanu a ratat o sponsorizare ICR pentru marea sa cărămidă jurnalistică intitulată în stil canin „Întotdeauna loial”, apărută la Polirom. Mai punem lupa pe fonduri și subvenții, mai ales că la PETROM a înțărcat bălaia!
Cornel Nistorescu