Auditul jafului petrecut în cumplitele combinații economice ale regimului Băsescu-Boc începe să iasă la iveală. Mult invocatul audit a sosit la guvern de unde, cu țîrîita, este livrat presei. Poate fi și în asta o logică. Să nu ne speriem de ce aflăm sau să înghițim lista fraudelor cu lingurița pînă la alegerile parlamentare din decembrie. Ar ajuta USL-ul la vot. Atît. Oltchim a pierdut 600 de milioane de euro. Compania Națională a Huilei a vîndut cărbunele sub prețul de cost. A cheltuit o sută și a vîndut cu 50. Deșteaptă foc. A vîndut suta de euro cu 50 de dolari. Ca la proști! Evident că a mai pierdut și ea 120 de milioane de euro.

La Hidroelectrica s-a dus pe copcă peste un miliard de euro. Sidex a cumpărat energie ieftină și a vîndut pe piață mult mai scump. La fel a făcut și Alro. Pierderi, furturi, jafuri peste tot. Nimic din întîmplare. Totul se regăsește în profituri de companii sau în conturi personale. De politicieni sau de investitori.

România începe să devină o țară economic neinteresantă. Forța de muncă este extrem de scumpă. Sindicatele sunt destul de puternice și amenință mereu. Unele căpușează, altele instigă la grevă. Rezultatele business-ului se încheie cel mai adesea cu pierderi. În jurul României, salariile sunt mai mici, taxele pe muncă, la fel, impozitul pe profit, așișderea. Doar Ungaria ce ne depășește. Adică este mai scumpă. Dar și acolo, un loc de muncă e mai rentabil decît în România. Produce mai mult. Și mai serios! Și, cu toate acestea, nimeni nu trage semnalul de alarmă. Ce se întîmplă cu țara noastră? Parcă și ultimii guvernanți s-ar grăbit să mai profite și ei. Culmea, statul rămîne între ultimele surse de bani. Așa că toată lumea se înghesuie să mulgă. Și politicenii, și oamenii de afaceri, și guvernele străine, și grupurile conectate la Comisia Europeană. În România, trai nineacă. Încă mai curge. Cu o politică bine manevrată faci bani și întorci puterea ca la roata norocului.

Un director de spital plîngea pe umărul unui prieten:
-Nu mai merg la serviciu. Nu mai avem bani decît pe luna noiembrie. Mă fac de rîs. Mai bine plec!
Ei și, ar zice Guvernul!

Petromul are licență de exploatare pentru gazele naturale. Și-a construit și o termocentrală proprie. Folosește gaz românesc, adică la preț de intern, nu la prețul de coș, cel rezultat în amestec cu gazul de import), și scoate energie pe care o vinde pe piață la prețuri europene. Afacere fabuloasă, binecuvîntată de chiar guvernul Ponta, aflat la mare înghesuială în confruntarea cu Traian Băsescu. Mămăligă secretizată Chițoiu execută orice. Ca la privatizarea Oltchim.

Marii jucători din culisele economiei susțin că Roșia Montană, CupruMin și gazele de șist au fost deja adjudecate. Mai toate bătăliile pentru apărarea democrației din România au fost de fapt bătălii pe marile resurse ale țării. Un guvern puternic negociază deștept. Unul anemic tremură și dă totul pe două prune. Și se laudă cu marile sale realizări.

Afacerile românilor aproape că nu mai intră în nici un calcul. Doar ici-colo, la asfaltări, la tradingul de energie, la ITB și, parțial, la autostrăzi. Apropo! La marile autostrăzi ale viitorului nu se prea lucrează. Mai degrabă se stă. Nu mai sunt bani. Adică ceva mai rău ca la spitale.
De fapt, ce mai este românesc în România? În afara evaziunii! De ce trebuie să împrumutăm bani de la organismele internaționale dacă ei nu mai pot fi produși din economia internă? Mai există avantaje din prezența investitorilor străini? Dacă închid la primul vînt, dacă se relochează, la ce ne-au folosit? Ne lasă fabrici închise și recomandări călduroase pentru următorii aventurieri. Nu cumva mai noua campanie în favoarea managerilor străini este tot o cacealma? Ca și privatizările forțate din energie și resurse. De fapt, cine mai reprezintă interesele economice ale României? Guvernul? Ar trebui să priceapă, să dovedească o minimă coerență și să aibă un plan.

Lipsește o strategie. Un model, o gîndire care să ne răspundă la o întrebare simplă:
-Mai este România un stat economic? Mai există o economie românească?
Dacă am avea mai multă minte ar trebui să ne scuturăm nițel și să cădem pe gînduri.
-Mai există cale spre o economie românească?
Și să-i judecăm pe toți politicienii după felul în care ne răspund.
Cornel Nistorescu