În primele minute ale dezbaterii din Parlamentul European am avut un sentiment de penibil cumplit. Uite că ţara noastră a ajuns şi ciuca bătăilor din toată Uniunea Europeană. Pe măsură ce luările de poziţie au curs, pe măsură ce întrebările au fost puse, cu fiecare interpelare şi cu fiecare acuzaţie, lucrurile s-au mai lămurit, iar încăierarea din preajma scaunului lui Traian Băsescu chiar s-a echilibrat.
Cine a avut urechi să audă şi cap să priceapă a înţeles că acuzaţiile europenilor aveau la bază lectura presei (manipulată şi ea), precum şi relatările telefonice ale confraţilor de familie politică. Evaluări temeinice n-a făcut nimeni (cercetarea Comisiei de la Veneţia n-a ajuns încă în faza de redactare!). Iar judecăţile, opiniile şi sentimentele erau împărţite. Popularii, pe faţă cu Băsescu, socialiştii şi liberalii, patetici şi revoltaţi de mistificarea situaţiei din România. Toţi, cu USL şi cu cei 7,4 milioane de români.
Ai noştri, adică românii, ca de obicei. Monica Macovei, infestată de resentimente, ca o lamă de ras ruginită, Cristian Preda, ca un fătălău cu nasul strâns de uşa masivă a Palatului Cotroceni. Cei doi clănţăi şi cărători de cuvinte pentru Traian Băsescu au renunţat la lovitura de stat, chiar şi la problemele statului de drept, şi au trecut la fraudarea alegerilor (!?) cu 1,5 milioane de voturi sau la plagiatul lui Victor Ponta.
De partea cealaltă, doamnele au prestat ca nişte bravi luptători politici (Norica Nicolai, Renate Weber şi Corina Creţu). Iar bărbaţii nu s-au lăsat mai prejos (Victor Boştinaru sau Cătălin Ivan).
Din acest punct de vedere, Victor Ponta a ratat ocazia unei demonstraţii de anvergură politică (dacă ar fi putut să o facă!). Absenţa lui la această dezbatere a fost o decizie neinspirată şi ea trădează fie teama de momente cu mare încărcătură, fie lipsa de fler politic. Oricum, a dat prost. Avea obligaţia să înfrunte toate acuzaţiile Parlamentului European şi să câştige o bătălie pentru România. Asta ar fi fost cheia situaţiei şi a întregii dezbateri.
Cu un Victor Ponta pregătit cu dosare, cu statistici, documente, chiar cu fotografii şi cu câteva sute de DVD-uri, jucând o carte românească în stil de mare politician, dezbaterea ar fi fost tranşată definitiv. Părerea mea este că o prestaţie de anvergură a lui Victor Ponta ar fi putut minimaliza chiar şi subiectul plagiatului. Din păcate, a gândit sperios şi nu l-a ţinut cureaua pentru un asemenea recital, semn că încă exersează în grupa mică, dacă nu cel mult în cea mijlocie, alături de juniorii de talia lui Dan Şova (model de impetuozitate şi superficialitate downloadat de la păreriştii internetului).
Dar cel mai slab a prestat (prin absenţă din peisaj) călăuza şi dirijorul referendumului. Adică liberalul Crin Antonescu. De la întâlnirea Barroso cu Victor Ponta, preşedintele Senatului se mişcă asemenea unui lovit în moalele capului. Dacă în zilele suspendării lui Traian Băsescu s-a purtat ca un jucător de marcă, după aceea a dat în bâlbe, a redus motoarele şi a capotat adormitor. N-a mai prins nici finalul suspendării din Parlament. A plecat în vacanţă şi a văcănţuit şi în aceste zile, chiar şi în seara dezbaterii.
Norocul nostru este că tot scandalul stârnit de suspendarea socrului mare al afacerilor din România a prilejuit şi reîntoarcerea în scenă a lui Emil Constantinescu. Cu scrisorile sale către Jose Manuel Durao Barroso şi Martin Schulz, Emil Constantinescu s-a dovedit a fi vocea cea mai lucidă şi mai convingătoare din politica românească. El poate fi cel mai mare câştig pentru tărăboiul extins prin toată Uniunea Europeană.
Cornel Nistorescu