CAZ ÎN VÂLCEA Bărbat din Vâlcea, cercetat pentru pornografie infantiă și viol. Poliţiştii Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi cei de la Direcția Operațiuni Speciale a Poliției Române, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. – B.T. Vâlcea, au efectuat – la data de 21 septembrie, o percheziţie, în orașul Călimănești, județul Vâlcea, la domicliul unui bărbat, în vârstă de 31 de ani.
Din cercetări a reieşit că, în cursul lunii august, tânărul ar fi constrâns, prin amenințare, o minoră, de 15 ani, din orașul Călimănești, să întrețină relații sexuale cu el, efectuând mai multe fotografii și filmulețe, în ipostaze sexuale explicite, pe care le-ar fi distribuit ulterior pe internet, potrivit Libertatea.
În urma perchezițiilor, au fost ridicate patru telefoane mobile, o tabletă, cartele SIM și stick-uri de memorie.
Pe numele acestuia a fost emis un mandat de aducere, fiind condus la sediul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teriorial Vâlcea, pentru audieri și dispunerea măsurilor legale. Față de acesta, a fost dispusă măsura controlului judiciar, pentru 60 de zile.
La activităţi au participat şi poliţişti ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea. Cercetările continuă, pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.
Sursă info și foto.