AcasăActualitateSocialCAZ ÎN TURDA – Profesoară sancționată după ce a recomandat elevilor un...

CAZ ÎN TURDA – Profesoară sancționată după ce a recomandat elevilor un film cu scene gay

spot_img

DISTRIBUIȚI

CAZ ÎN TURDA    O profesoară de Limba şi Literatura Română de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul din Turda a fost sancţionată cu avertisment de către conducerea instituţiei, după ce un părinte al unui copil de clasa a X-a s-a plâns direcţiunii că dascălul le-a recomandat copiilor să vizioneze filmul „Eclipsă Totală” în care ar exista scene gay. Profesoara explică faptul că recomandă acest film de mai bine de 10 ani pentru ca elevii să se familiarizeze cu curentul simbolismului pe care îl studiază la şcoală şi a explicat că se va adresa unui avocat, dar şi Inspectoratului Şcolar al Judeţului Cluj, scrie News.ro.

Adela Stan este de 22 de ani profesoară de Limba şi Literatura Română. Ea lucrează la Colegiul Naţional Mihai Viteazu din Turda, iar în luna aprilie le-a recomandat elevilor de clasa a X-a să vizioneze pelicula „Eclipsă totală”, în contextul în care, spune ea, la clasă urma să fie predată lecţia simbolismului în literatură, iar filmul în cauză face referire chiar la acea perioadă. Filmul prezintă, printre altele, relaţia dintre scriitorii Paul Verlaine şi Arthur Rimbaud.

Am recomandat elevilor mei acest film pentru a se familiariza cu atmosfera în care se va naşte simbolismul, care face obiectul studiului nostru în clasa a X-a, doar că noi studiem simbolismul numai reprezentat de George Bacovia. Era o mică «extensia». Recomand acest film de 10 ani”, explică profesoara.

La scurt timp după ce a făcut recomandarea, iar elevii au vizionat filmul, părintele unui copil a depus la direcţiunea şcolii o plângere în care o acuza pe profesoară că „le-a dat temă pentru acasă să vizioneze filmul „Total Eclipse”, un film cu homosexuali, cu scene de sex şi săruturi între bărbaţi”, reclamantul fiind de părere că prin această temă „copiii sunt îndrumaţi spre homosexualitate”.

Colegiul la care Adela Stan predă a constituit o comisie de anchetă, s-au făcut evaluări psihologice şi au fost chestionaţi elevii, după care Consiliul de Administraţie al instituţiei a votat sancţionarea cu avertisment a profesoarei de Limba Română.

Citește continuarea articolului AICI.

Sursă foto.

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA