CAZ ŞOCANT ÎN ONEŞTI Procurorii DIICOT au făcut joi o percheziţie la o adresă din Oneşti, judeţul Bacău, la o tânără acuzată că a oferit, pe un site de videochat pentru adulţi, ”un spectacol pornografic” cu fiica ei de numai nouă luni.
Există suspiciunea că în 8 iunie, prin intermediul unui site de video-chat pentru adulţi, tânăra în vârstă de 24 de ani a oferit un „spectacol pornografic” cu fiica sa minoră, în vârstă de 9 luni, producând astfel şi punând la dispoziţia celorlalţi utilizatori ai site-ului materiale pornografice cu fetiţa, informează DIICOT, conform România TV.
În urma percheziţiei, au fost ridicate două laptopuri, un hard-disk intern, patru memory-stick-uri, două telefoane mobile şi mai multe înscrisuri, bunuri care ar fi fost folosite în activitatea infracţională.
De asemenea, cei doi copii minori ai tinerei, identificaţi la adresa unde a fost făcută percheziţia, au fost încredinţaţi D.G.A.S.P.C. Bacău.
La sediul DIICOT – Structura Centrală vor fi aduse, în vederea audierii, două persoane.
Ce mai poţi citi pe ActualMM