Serviciul Rutier Cluj o organizat o acţiune pe raza întregului judeţ pentru prevenirea și combaterea abaterilor de la normele legale privind siguranța și legalitatea transportului public de persoane.
În urma acţiunii, au fost aplicate 19 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 48.500 de lei. La data de 4 decembrie, în intervalul orar 6:00 -10:00, poliţiştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj – Serviciul Rutier şi cei din cadrul subunităţilor de poliţie teritoriale au desfăşurat o acţiune în scopul verificării legalităţii transportului rutier de persoane şi a transportului şcolar.
Pentru nerespectarea legislaţiei specifice din domeniul transporturilor şi a regimului rutier, au fost aplicate 19 sancţiuni în valoare de peste 48.500 de lei. De exemplu, poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej – Formaţiunea Rutieră au depistat un conducător auto care conducea un microbuz şcolar, deşi se afla sub influenţa alcoolului. Cel în cauză avea o îmbibaţie alcoolică de 0,29 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul în vârstă de 56 de ani, din Dej, a fost sancţionat contravenţional, ca măsură complementară fiind dispusă reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.Astfel de acţiuni vor continua în perioada următoare.
Te-ar putea interesa și: http://2.actualmm.ro/continuarea-cazului-de-la-leordina-seful-sectiei-de-politie-4-rurala-leordina-stia-ca-subalternii-sau-au-fost-amenintati-si-injurati-dar-nu-a-luat-nicio-masura/