Caz INCREDIBIL LA IAŞI, unde doi bărbaţi s-au intoxicat cu antigel. Ambele victime au crezut că beau apă sau suc din sticlele în care aveau, de fapt, antigel.
Bărbaţii, unul în vârstă de 68 de ani, altul în vârstă de 51 de ani, au fost transportaţi de echipaje de intervenţie medicală în Unitatea de Primire Urgenţe (UPU) de la Spitalul „Sfântul Spiridon“.
După evaluare, bărbaţii au fost internaţi în clinicile de specialitate.
„Pacientul de 68 de ani prezenta o intoxicaţie acută, accidentală, cu antigel. Pacientul a fost trimis de la Compartimentul de Primire Urgenţe Paşcani, nu avea acidoză sau insuficienţă hepato-renală.
La noi, bărbatul a ajuns pentru indicaţie de hemodializă. Am administrat alcool etilic (n.r. – tratamentul indicat pentru anihilarea antigelului), ulterior, pacientul fiind internat pe clinica de toxicologie medicală II“, a precizat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU-SMURD.