CAZ ÎN BISTRIȚA-NĂSĂUD Un profesor de sport din comuna Șanț este acuzat că ar fi bătut doi copii la Școala Gimnazială „Enea Grapini” din localitate, unde și predă. Incidentele s-ar fi petrecut în urmă cu o lună și respectiv în urmă cu o săptămână. Polițiștii au deschis o anchetă în acest caz.
Școala Gimnazială „Enea Grapini” din Șanț este în mijlocul unui scandal, după ce un profesor de sport ar fi bătut doi copii care învață acolo. Se pare că în urmă cu o lună acesta ar fi tras de păr o elevă de clasa a VII-a pe holurile școlii, iar săptămâna trecută ar fi lovit un băiețel.
Băiețelul și-ar fi luat picioare în fund de la profesor, chiar de față cu profesoara de matematică și cu directoarea școlii.
„La Inspectoratul Școlar Județean Bistrița-Năsăud a venit o sesizare din partea unui părinte care a reclamat cum că s-ar fi petrecut ceva ce ține de o agresivitate asupra unuia dintre elevii școlii. La nivelul ISJ s-a constituit o comisie formată din trei specialiști care s-au deplasat să discute cu părțile implicate. Și la nivelul școlii s-au început măsurile de cercetare. (…) Monitorizăm foarte aproape această situație. Din câte știu cu profesorul nu s-a putut discuta, nu era de față când s-a deplasat acolo comisia”, a declarat inspectorul Deak Zoltan, conform Bistrițeanul.ro.
Până în acest moment, doar fata de 13 ani a depus plângere penală împotriva profesorului Vasile Maternik.
„La data de 14 februarie anul curent, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că o fetiță de 13 ani din localitatea Șanț ar fi fost agresată fizic de către un bărbat de 46 de ani din Rodna. Polițiștii Secției 6 Poliție Rurală Sîngeorz-Băi fac cercerătări sub aspectul săvârșirii înfracțiunii de purtare abuzivă”, a declarat pentru Bistrițeanul.ro purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Bistrița-Năsăud, Crina Sîrb.
Sursă info și foto.