O sentință pronunțată de Judecătoria Pitești în cursul lunii ianuarie 2021, într-un dosar de racolare a minorilor în scopuri sexuale, arată pericolele care îi pândesc pe copii pe rețelele sociale.
Un tânăr de 19 ani din județul Maramureș a fost condamnat în primă instanță la șase luni de închisoare cu suspendare după ce a racolat o față de 10 ani din Pitești de pe Discord, o aplicație folosită de gameri, propunându-i să se întâlnească pentru a întreține relații sexuale. Pedofilul a fost dat pe mâna Poliției de tatăl feței, care a descoperit în telefon mesajele primite de fiica să, potrivit Ziare.com
Potrivit rechizitoriului întocmit de procurori, tânărul de 19 ani a abordat-o pe fata de 10 ani în luna iunie a anului 2020, prin intermediul aplicațiilor Discord și Instagram. După ce a vorbit cu fata prin intermediul Discord și Instagram, prădătorul a convins-o pe minoră să vorbească și pe WhatsApp, inclusiv prin apeluri video.
Cu ocazia convorbirilor, tânărul de 19 ani i-a propus feței de 10 ani să se întâlnească pentru a întreține raporturi sexuale. Potrivit procurorilor, în discuțiile cu fata, tânărul care a racolat-o „și-a exprimat dorința de a o săruta pe minoră pe gură și chiar în zonele intime”.
Salvată de „Fantomă” de tatăl atent
Prădătorul sexual a fost dat pe mâna Poliției de tatăl feței, care a descoperit mesajele cu tentă sexuală atunci când i-a controlat telefonul fiicei sale. Pentru a se putea declanșa ancheta, tatăl feței a pus la dispoziția polițiștilor telefonul în care erau mesajele primite de fetiță.
Controlând telefonul fetei, polițiștii au descoperit că fata și pradatorul sexual au început discuțiile pe Discord, unde individul era logat sub pseudonimul „Fantoma”.
Să mai spunem că, în primă instanță, Judecătoria Pitești i-a dat individului o pedeapsă de 6 luni de închisoare cu suspendare.
Citește mai multe, AICI.