Caz de o violență ieșită din comun în județul Iași, unde o femeie însărcinată a fost bătută până când a născut.
Bebelușul se află sub atenta supraveghere a medicilor deoarece a venit pe lume la șapte luni și cântărește puțin peste un kilogram.
Cel care a pus în pericol atât viața gravidei, cât și a pruncului este chiar soțul femeii. Bărbatul este anchetat acum de Poliție.
Incidentul a avut loc în comuna Ciurea, județul Iași.
O femeie de 34 de ani, mama a patru copii, a fost snopită în bătaie de soțul ei care a venit, miercuri, beat acasă. Individul i-a aplicat zeci de lovituri soției însărcinate. Fără să-i pese că poate ucide fetița aflată în pântece.
Timp de două zile, femeia n-a spus nimănui despre umilințele pe care le-a îndurat. Sora ei a sunat disperată la 112, după ce a văzut că gravida se simte din ce în ce mai rău.
Femeia însărcinată în șapte luni a fost transportată de urgență cu ambulanța la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași. Loviturile pe care le-a încasat i-au declanșat nașterea.
Gravida a născut prin cezariană un bebeluș prematur.
Fetița, care cântărește 1.300 grame, este atent monitorizată de medici, a declarat, pentru Libertatea, dr. Anca Bivoleanu, purtătorul de cuvânt al Maternității „Cuza Vodă” din Iași.
Plină de vânătăi, mama, care se află la a patra naștere, nu își aduce aminte că a fost bătută.
Între timp, soțul violent, un bărbat de 34 de ani, este audiat de polițiști.
„Din verificări a rezultat faptul că femeia ar fi fost agresată pe data de 24 ianuarie de soțul ei care a venit acasă sub influența băuturilor alcoolice și a provocat scandal la domiciliu. Polițiștii au întocmit un dosar penal pentru violență în familie și continuă cercetările”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Iași.
Sursa info Libertatea