Nu suntem toți la fel, dar suntem cu toții români. De la cei care ne-am născut pe pământul sfânt la României și am ales să rămânem aici să luptăm pentru noi și generația de mâine, până la cei care și-au căutat un rost în altă parte, pentru a le putea pune pâine pe masă copiilor, dar care susțin economia românească și își planifică să revină într-o bună zi pe pământul natal.
România e în sufletul nostru, al tuturor, indiferent câte opinii și situații ne despart. Inima fiecăruia dintre noi bate românește, chiar dacă de multe ori ne lăsăm influențați de cei care vor să ne dezbine. La 1 Decembrie, începând cu anul 1990, sărbătorim Ziua Națională a României. Această sărbătoare marchează și un eveniment istoric, unirea Transilvaniei cu România. În această zi, deși fiecare generație are propiile proiecte și idei, ar trebui să ne întoarcem cu gândul la predecesorii noștri și la valorile care le-au avut la baza gândirii și acțunii lor.
Să nu lăsăm ura și dezbinarea să stea la baza proiectelor noastre. Să alegem mai bine sursele de informare, să nu permitem nimănui să ne impună ce să gândim, ce să facem. Să gândim liber, să cântărim fiecare cuvânt și acțiune, iar la baza a tot ceea ce facem, personal și profesional, să fie respectul, demnitatea, iubirea față de aproapele nostru, față de comunitate, de țară. Doar astfel, Dumnezeu va binecuvânta fiecare gând bun și acțiune a noastră.
Să lăsăm astăzi deoparte problemele care ne macină, să ne lăsăm conduși de iubirea pe care o purtăm țării și celor din jurul nostru. Să ne aducem aminte negreșit de cei care s-au jertfit pentru integritatea şi libertatea poporului şi a României. Să ne rugăm pentru liniştea eroilor neamului românesc, păstrându-le vie memoria prin predarea acestei lecții copiilor noștri. Nu trebuie să permitem nimănui să ştirbească iubirea şi respectul pentru români şi pentru România!
Avem datoria morală de a face zi de zi, clipă de clipă, tot ceea ce este corect şi necesar pentru a păstra intacte valorile morale şi materiale, integritatea țării, contribuind în acelaşi timp la dezvoltarea continuă a României. Pentru că noi toți, fiecare dintre noi, indiferent de vârstă, de statutul social, suntem România! De noi depinde viitorul.
Mă închin cu iubire şi nemăsurat respect în faţa simbolurilor și valorilor care formează și reprezintă România. Bunul Dumnezeu să protejeze și să binecuvânteze românii și România!
Cătălin Cherecheș
Primarul Municipiului Baia Mare