CASA BLESTEMATĂ Teroare, miercuri seară, în casa unei familii din municipiul Buzău. Oamenii s-au speriat ca la cutremur după ce două mașini s-au izbit teribil la o intersecție intens circulată. Din cauza vitezei excesive unul dintre autovehiculele implicate în accident a fost aruncat în aer peste 20 de metri nimerind chiar într-un imobil.
Dorina Prepeleac, 48 de ani, se uita la televizor când o bubuitură puternică a zguduit casa și a crăpat pereții. Dezmeticită, femeia a ieșit din casă și a văzut un adevărat dezastru, fiare contorsionate și oameni care gemeau de durere. Una dintre mașini era distrusă, iar cealaltă a reușit o cascadorie ieșită din comun. După ce a zburat peste o altă mașină în care se afla o femeie cu doi copii, s-a oprit în ușa unei case, relatează Libertatea.ro.
Femeia crede că e blestemată întrucât în ultima lună cinci mașini au lovit zidul casei sale
„M-au nenorocit, nu știu ce să mai fac. Dorm cu frică să nu intre iar un nebun să-mi dărâme casa. Acuma m-am speriat, am zis că e cutremur”, ne-a declarat Dorina Prepeleac. Vecinii sunt și ei de părere că dacă nu se montează limitatoare de viteză, la un moment femeia va rămâne fără casă.
„E un haos permanent aici, circulă cu viteză, se bușesc, și intră în casa femeii. Trebuie să-i astâmpere cineva pe șoferii inconștienți”, ne-a declarat Grigore Bațurea, un vecin.
În urma accidentului, trei persoane au ajuns la spital cu răni grave la cap și member. Dacă va fi găsit vinovat șoferul care a produs incidental rutier ar putea fi acuzat de vătămare corporal din culpă.
Sursă info și foto.