CAPTURĂ RECORD Procurorul șef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, într-o conferință de presă, că șase persoane au fost reținute în acest caz, dintre care cinci în România (cetățeni columbieni și lituanieni). A șasea persoană a fost reținută în Spania — un marocan cu dublă cetățenie — olandeză și spaniolă, acesta fiind de altfel și liderul rețelei.
Cei cinci reținuți în România (patru lituanieni și un columbian) vor fi duși vineri la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă, ei riscând 20 de ani de închisoare. Lituanienii făceau parte din echipa de extracție, trimisă să scoată cu aparate speciale drogurile din compartimentele containerelor. „Aceștia foloseau echipamente speciale și, probabil, au mai fost folosiți în asemenea operațiuni de traficanții de droguri”, au dezvăluit anchetatorii români.
„Este cea mai mare captură de cocaină din România și una dintre cele mai mari din Europa”, a spus Horodniceanu.
Drogurile erau ascunse în structura a patru containere și urmau să fie transportate, pe cale terestră, cu camioane de marfă. Cocaina provenea din America de Sud, în special din Columbia, și avea ca destinație Olanda, de unde urma să fie distribuită în alte state din vestul Europei.
Claudiu Cucu, șeful Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, a declarat că valoarea drogurilor pe piața neagră se ridică la peste 600 milioane de euro, iar puritatea cocainei este de peste 90%. Operațiunea a avut numele de cod ”Globetrotter” și încă sunt acțiuni în desfășurare în alte țări.
Continuarea, aici.
Sursă foto.