AcasămodeleCAPTURĂ - Mașină din Cehia, plină cu țigări ucrainene, oprită de polițiști...

CAPTURĂ – Mașină din Cehia, plină cu țigări ucrainene, oprită de polițiști de frontieră români

spot_img

DISTRIBUIȚI

Ieri, 11 decembrie, în jurul orei 22.00, un echipaj al poliţiei de frontieră a efectuat semnalele regulamentare pentru a opri la control, pe D.N. 19 (Sâmbra Oilor) pe raza jud. Satu Mare, un autoturism marca Mercedes, cu număr de înmatriculare specific Cehiei.

Conducătorul auto a ignorat semnalele efectuate de către poliţiştii de frontieră continuându-şi deplasarea în mare viteză, așa că polițiștii au urmărit mașina, aceasta fiind oprită după câteva sute de metri.

La volanul autoturismului, marca Mercedes Benz, a fost identificat cetățeanul ucrainean. B. Andrii, de 27 de ani.

La controlul efectuat asupra maşinii nu au fost descoperite bunuri, însă la aproximativ 300 de metri de locul unde a fost oprit autoturismul, într-o parcare, au fost găsite abandonate 4 colete învelite în folie de culoare neagră, care conţineau ţigări de provenienţă ucraineană.

S-a luat măsura conducerii cetățeanului ucrainean împreună cu autoturismul, dar și coletele descoperite, la sediul sectorului în vederea continuării cercetărilor.

De asemenea, în urma inventarierii baxurilor, s-a constatat că este vorba de 3.000 pachete țigări, marca Jin Ling, în valoare de peste 27.000 lei.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, întreaga cantitate de țigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar în continuare se fac verificări pentru depistarea tuturor persoanelor implicate și stabilirii împrejurărilor în care s-a petrecut evenimentul. (foto arhiva)

ActualMM

loading...

DISTRIBUIȚI

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

spot_img




TE-AR MAI PUTEA INTERESA