Baia Mare va deveni cel mai verde oraş al României, iar spaţiile publice verzi amenajate în ultimii patru ani sunt de cea mai bună calitate. Dovadă, la fiecare final de săptămână, în parcurile din municipiu este plin de băimărenii care caută oazele de verdeaţă. Nici acest final de săptămână nu a făcut excepţie şi printre sutele de băimăreni ieşiţi să se bucure de verdeaţă s-au numărat şi membrii Coaliţiei pentru Baia Mare care au ales Câmpul Tineretului ca să se relaxeze „activ”.
„Am fost pe Câmpul Tineretului şi suntem norocoşi să avem acest parc la standarde europene. Ne-am distrat, ne-am simţit bine. Astfel de oaze de relaxare în oraş pot să dea un sens oricărei zile, că este duminică sau altă zi mai grea. După program venim aici, ne relaxăm, citim o carte, putem să socializăm, să jucăm table, şah, frisbee, este un loc pe care trebuie să avem grijă să-l multiplicăm în cât mai multe zone ale oraşului pentru că băimărenii trebuie să aibă cât mai multe astfel de locuri”, a spus Radu Ardelean.
Băimărenii sunt printre cei mai norocoşi români pentru că au la îndemână mai multe zone verzi, zone care pot rivaliza în orice moment cu parcurile din afara ţări.
„Pot să vă spun că Baia Mare este astăzi cel mai verde oraş al României şi că găsim spaţii publice verzi de o calitate cum nu mai găsim în niciun oraş al României. Sunt investiţii care s-au realizat în ultimii patru ani: Câmpul Tineretului, întreţinerea Parcului Regina Maria, ştiţi că s-a reabilitat zona cu lacul, de asemenea s-a făcut şi investiţia în pista de alergare. Tot în ultimii patru ani a fost realizat şi Parcul Public Central din zona Bulevardului Unirii”, a explicat Mihaela Puşnava.
În ultimii patru ani în oraş s-au amenajat multe, dar nu este suficient. Ani la rând municipiul Baia Mare a fost dat ca exemplu negativ atunci când venea vorba despre poluare, dar acest lucru s-a schimbat total. Proiectele însă continuă pentru ca oraşul să-şi menţină renumele de „cel mai verde oraş” al României.
„Platforma pe care noi o propunem, cele 30 de proiecte pentru Baia Mare 2021, conţine două puncte importante, două proiecte care ţin de spaţiul verde. Primul se numeşte «Baia Mare, capitala Verde a României» în care continuăm să facem astfel de investiţii în oraş. Se doreşte extinderea Parcului Regina Maria către rezervaţia de castani, de asemenea mai sunt alte două investiţii care urmează să se realizeze. Este vorba despre un parc în zona Coloniei Topitorilor şi unul în zona Craica. Un al doilea proiect face referire foarte mult la mediu. Este vorba despre «Baia Mare respiră», vom înfiinţa Parcul Natural Firiza. În cadrul acestei rezervaţii naturale vor avea acces nelimitat băimărenii însă se vor realiza investiţii pentru agrement de tipul locurilor umbrite unde să poată sta, culesul florilor, plantelor medicinale, al ciupercilor va fi reglementat strict, sub supravegherea Ocolului Silvic”, a mai spus aceasta.
Punctele propuse de Coaliţia pentru Baia Mare în cadrul proiectului Baia Mare 2021 au un dublu rol: pe lângă cel ecologic şi estetic, aduce oamenii mai aproape.
„Mă bucur că putem azi să stăm, pur şi simplu, să ne bucurăm de un spaţiu verde în centrul oraşului pentru că să ştiţi că oraşele nu sunt doar despre blocuri, despre construcţii, despre cât de aglomerat stăm unii în alţii. Cred că faptul că avem posibilitatea de a ne bucura de timpul nostru liber, de a trăi relaxaţi, de a veni să facem activităţi sportive cu toţii, faptul că acest oraş ne oferă oportunitatea de a lucra ca o comunitate, de a ne vedea, de a juca, de a lua contact unii cu ceilalţi este un lucru absolut minunat pe care noi îl vom continua pentru că, nu-i aşa, Coaliţia pentru Baia Mare este până la urmă un proiect care asta şi-a dorit, nu să facă politică, ci politici pentru oameni”, a concluzionat Mihaela Puşnava.
Ana Pop